miercuri, 20 februarie 2013

Qualcomm oferă BatteryGuru, un instrument pentru optimizarea autonomiei chipurilor Snapdragon


Deoarece lupta cu autonomia niciodată suficientă a terminalelor mobile este o problemă de care ne-am lovit cu toţii, cunoscutul producător de chipuri Qualcomm anunţând lansarea aplicaţiei gratuite BatteryGuru pentru Android, care promite să ofere utilizatorilor de telefoane bazate pe platforma Snapdragon o durată mai mare de viaţă a bateriei.
Asemănătoare din multe puncte de vedere cu celebrul produs Juice Defender, aplicaţia Qualcomm oferă multiple modalităţi automatizate de control a conexiunilor wireless, de date, a frecvenţelor la care lucrează procesorul sau al modului în care aplicaţiile se sincronizează. Aplicaţia creează un profil al utilizatorului, învăţând reţelele wireless la care acesta se conectează şi folosind geofencing pentru dezactivare, orele în care acesta nu foloseşte terminalul sau frecvenţa utilizării aplicaţiilor. Deoarece este destinat doar unei familii de chipuri, este posibil ca acesta să includă optimizări superioare la nivelul hardware, însă Qualcomm nu oferă nici o astfel de informaţie.
Conform descrierii, aplicaţia are nevoie de 2-4 zile pentru crearea unui profil al utilizatorului, promiţând  ulterior o optimizare superioară a consumului energetic fără a necesita intervenţia utilizatorului. Aplicaţia este în stadiu Beta, iar compania a limitat disponibilitatea din Play Store la teritoriul Statelor Unite, însă cei curioşi o pot găsi în alte surse, precum Apkbrain.

Sursa : http://www.go4it.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu