vineri, 11 ianuarie 2013

Skype pentru Windows primeşte integrare cu Microsoft Outlook


Clientul de mesagerie Skype a ajuns la o nouă versiune, ce oferă integrare Microsoft Outlook şi permite trimiterea de mesaje instant direct din interfaţa aplicaţiei.

  După instalarea versiunii Skype 6.1, compatibilă sistemul de operare Windows, utilizatorii clientului email Microsoft Outlook pot iniţia apeluri către orice utilizator Skype sau reţea de telefonie mobilă, dacă este activat serviciul SkypeOut pentru apeluri plătite. Suplimentar, Microsoft a adăugat suport pentru verificarea statusului Online în reţeaua Skype şi inserarea informaţiilor de contact în agenda de contacte Outlook.
În afara modificărilor aduse pentru o mai bună comunicare cu Microsoft Outlook, interfaţa Skype a primit şi o serie de optimizări ce simplifică găsirea persoanelor în lista de contacte.
Săptămânile următoare vor aduce extinderea suportului Skype către serviciul web email oferit în cadrul portalului Outlook.com, pentru iniţierea de apeluri Skype direct din web browser.

Sursa : http://www.go4it.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu