sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Samsung a dominat piaţa de smarphone-uri în 2012, Sony şi Huawei sunt două suprize


IDC a publicat datele privind vânzările de terminale mobile inteligente în ultimul trimestru al anului trecut, acestea fiind însoţite de cele ale performanţelor de-a lungul întregului an, iar acestea vin cu câteva surprize.
După cum era de aşteptat, primul loc în topul vânzărilor din trimestrul patru este ocupat de Samsung, compania adjudecându-şi 29 procente din piaţă graţie celor 63,7 milioane de smartphone-uri vândute, o creştere de 76 de procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.  Locul doi este ocupat de Apple, compania vânzând 47,8 milioane de terminale, adică 21,8 procente din piaţă, creşterea de la an la an fiind de 29,2 procente.
Surprizele încep cu locul trei, care este ocupat de Huawei. Cu 10,8 milioane de unităţi vândute, aceasta a acaparat 4,9 procente din piaţă şi a înregistrat cea mai mare creştere anuală: 89,5%. Sony, compania care a lipsit din acest top o bună perioadă de timp, a revenit pe locul patru cu o cotă de piaţă de 4,5 procente şi 9,8 milioane de smartphone-uri vândute, în timp ce locul cinci este ocupat de ZTE.
Faţă de trimestrul trei, schimbările din Top 5 sunt interesante. Research in Motion şi HTC, ocupanţii locurilor 3 şi 5, au ajuns în categoria „şi alţii”, în timp ce ZTE a pierdut o poziţie pentru a face loc celor de la Huawei şi Sony, primii intrând pentru prima dată, cei din urmă, revenind după mult timp.
La nivelul întregului an, Samsung ocupă locul întâi cu 215,8 milioane de unităţi vândute, aceştia fiind urmaţi de Apple, Nokia, HTC şi Research in Motion. În 2012, numărul total de smartphone-uri vândute a ajuns la 545 de milioane, o creştere de 10 procente faţă de 2011, o cifră care reprezintă aproape jumătate din numărul total de telefoane mobile vândute.

Sursa : http://www.go4it.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu