marți, 29 ianuarie 2013

iPhone 5S va fi anunţat în iulie, iar tabletele Apple vor veni în toamnă


Cei familiari cu industria IT din China spun că viitorul iPhone 5S va intra în producţie în luna iulie a acestui an. De obicei, intrarea în producţie de serie coincide cu anunţul oficial al smartphone-ului. Intrarea efectivă pe piaţă are loc la ceva timp după anunţ, pentru ca Apple să poată să aibă stocuri suficiente. Este important faptul că se vorbeşte despre un iPhone 5S şi nu despre un iPhone 6. Analiştii se aşteaptă ca terminalul să-şi păstreze dimensiunile şi formatulEl ar putea veni însă cu un senzor foto de 13 MP de la Sony şi un procesor mai rapid. Se mai vorbeşte de asemenea despre un LED mai bun pentru camera foto. O altă facilitate cu care Apple ar putea surprinde ar fi un senzor pentru amprentă. Apple a cumpărat anul trecut compania Authentec, care se ocupă cu aşa ceva.
iPhone 5S ar trebui să arate la fel ca actualul iPhone 5iPhone 5S ar trebui să arate la fel ca actualul iPhone 5

Alături de iPhone 5S, în a doua jumătate a anului sunt aşteptate şi noile tablete Apple. iPad mini ar putea primi Retina Display, o facilitate foarte aşteptată de utilizatori. Dacă producătorii de telefoane mobile pot pune 1920x1080 pixeli pe o diagonală de 5”, 2048x1536 de pixeli pe 7.85” nu vor reprezenta o problemă. Cât despre iPad 5, ne aşteptăm la clasicele îmbunătăţiri la nivel de performanţă. Cum vara este încă departe, zvonurile despre terminalele Apple vor continua să apară.
iPad mini trebuie să primească Retina Display

Sursa : http://www.go4it.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu