vineri, 18 ianuarie 2013

iPad Mini 2 - când se lansează noua tabletă cu ecran Retina Display


Apple va lansa o tabletă iPad Mini cu ecran Retina Display şi un iPad 5 mai subţire şi mai uşor decât modele precedente, gândit să convingă prin portabilitate, nu doar dimensiunea şi calitatea ecranului.
iPad Mini 2 cu ecran Retina DisplayiPad Mini 2 cu ecran Retina Display

Potrivit estimărilor lui Ming-Chi Kuo, analist pentru compania KGI Securites, următoarea versiune a tabletei iPad Mini va veni echipată cu un ecran Retina Display similar celui instalat pe tableta iPad de mărime normală. Dacă pentru actuala tabletă iPad Mini folosirea unui ecran cu rezoluţie în stil iPad 2 a însemnat compatibilitate garantată cu baza de aplicaţii iOS deja existente, pentru iPad Mini 2 folosirea unui ecran Retina Display este necesară pentru a garanta compatibilitatea cu aplicaţiile optimizate pentru rezoluţie înaltă, ce devin astfel noul standard.
Cât despre iPad 5, acelaşi Ming-Chi Kuo ne spune că va fi mai subţire şi mai uşor decât precedentul, iar designul său va prelua ramele subţiri folosite de iPad Mini.
Atât tableta iPad Mini 2 cât şi noua tabletă iPad 5 ar putea fi lansate în a doua jumătate a acestui an.

Sursa : http://www.go4it.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu