luni, 26 noiembrie 2012

Semi-somnia - noua epidemie care face ravagii în lumea occidentală

a

Deşi nu are simptomele insuportabile ale insomniei acute, care poate duce la depresie, slăbirea sistemului imunitar, hipertensiune sau chiar boli de inimă, această afecţiune, recent observată, numită de specialişti „semi-somnie”, este şi ea asociată cu o cohortă întreagă de efecte nefaste asupra sănătăţii.
În loc de a sta treji toată noaptea, fără să poată adormi, cum se întâmplă cu adevăraţii insomniaci, „semi-somniacii” au parte de tulburări pe termen scurt ale somnului de noapte, în special în perioadele în care sunt foarte ocupaţi sau stresaţi.
Astfel, se pot trezi în fiecare noapte pentru 30 de minute, sau nu pot adormi timp de o oră din cauza gândurilor care îi asaltează. Alteori, au un somn neodihnitor, prea puţin profund, creierul fiind încă activ şi bombardat cu informaţii, aşa că, deşi dorm, nu se odihnesc cu adevărat. A doua zi, se scoală deja agitaţi, cu capul plin de problemele pe care le au de rezolvat, şi toată ziua sunt nervoşi şi obosiţi, ceea ce le afectează capacitatea de concentrare şi, deci, eficienţa muncii.
În Marea Britanie, cca. o treime dintre locuitori suferă de probleme de somn, iar oamenii de ştiinţă încearcă să afle cauzele acestei adevărate epidemii.
O firmă de consultanţă numită The Energy Project, care îi ajută pe oameni să depăşească problemele cauzate de oboseală, a studiat, timp de 5 ani, cca. 30.000 de persoane cu tulburări de somn. Jean Gomes, preşedintele firmei, consideră că, având în vedere observaţiile cercetătorilor, cauza cea mai probabilă a semi-somniei este invazia tehnologiei în viaţa oamenilor. 
„Oamenii au avut întotdeauna parte de stres şi acest lucru influenţează somnul, dar, înainte, viaţa profesională şi viaţa de acasă erau separate în timp şi spaţiu: a pleca de la birou însemna a te desprinde de problemele de la muncă. Era posibil să fi avut o zi stresantă, dar peste noapte creierul procesa problemele şi a doua zi te trezeai cu mintea împrospătată.
Acum, însă, modurile de relaxare - cumpărături online, trimiterea de mesaje pe Twitter în timp ce ne uităm la televizor, navigarea pe Facebook - înseamnă că creierele noastre sunt într-o permanentă stare de alertă”, a explicat Jean Gomes.
Iar când mergem la culcare, această situaţie poate provoca mari necazuri.
Ca să adormim, trebuie să se întâmple trei lucruri: reducerea intensităţii luminii determină sinteza „hormonului somnului”, melatonina; temperatura corpului începe să scadă, iar mintea şi corpul se relaxează, permiţând sistemului nervos să se deconecteze.
Or, utilizarea intensivă a tehnolgiei interferă cu fiecare dintre aceste aspecte. Studiile arată că prezenţa ecranelor luminoase poate reduce secreţia de melatonină cu aproape 25% şi că persoanele expuse, înainte de culcare, la radiaţia produsă de telefoanele mobile au nevoie de mai mult timp pentru a intra în stadiile profunde ale somnului şi rămân mai puţin timp în aceste stadii.
Alte cercetări au demonstrat că ceea ce citim online ne poate face mintea să fie excesiv de activă şi preocupată. O pacientă a relatat că, dacă verifica înainte de culcare  conturile de Twitter şi Facebook ale companiei la care lucra, găsea mereu ceva la care trebuia să răspundă şi nu reuşea să adoarmă dacă nu îndeplinea acest lucru.
În timpul somnului, creierul procesează informaţia acumulată în cursul zilei, dar volumul enorm de informaţie pe care îl acumulăm din mediul online poate fi pur şi simplu prea mare pentru a fi gestionat corespunzător. Porţiunea de creier însărcinată cu prelucrarea informaţiei în acest mod este relativ mică, aşa că efectiv nu face faţă.
Ca rezultat, petrecem mai mult timp în acele stadii ale somnului în care procesăm informaţie şi mai puţin timp în stadiile profunde, de somn odihnitor, de care avem nevoie pentru a ne revigora. Apoi ne trezim obosiţi, iar cei mai mulţi dintre noi nici nu dăm seama ce se întâmplă până când nu încetăm să mai trăim aşa.
Un director de marketing britanic, Engi Bally, în vârstă de 30 de ani, a observat fenomenul atunci când şi-a schimbat slujba, angajându-se la o firmă care aplica o politică strictă ce interzicea angajaţilor să verifice email-urile de pe contul firmei sau să se ocupe de proiecte profesionale în afara orelor de birou. Schimbarea a fost extraordinară: Engi Bally a observat că nivelul ei de energie crescuse considerabil faţă de perioada în care, la fosta ei slujbă, angajatorii se aşteptau să fie disponibilă 24 de ore din 24, timp de 7 zile pe săptămână, aşa că dormea cu telefonul mobil şi laptop-ul lângă ea, pentru a putea face faţă imediat solicitărilor. Se întâmpla asta cam de două ori pe noapte, luându-i, în total, nu mai mult de o oră din timpul de somn, şi nu părea ceva prea grav; nu şi-a dat seama că acest lucru e o problemă până când nu a încetat să-l mai facă. Abia atunci şi-a dat seama cât de tare o obosea, de fapt.
Povestea ei arată că e posibil să ne „recucerim” somnul odihnitor, cu condiţia să luăm măsuri eficiente. 
În primul rând, trebuie fim conştienţi că un somn odihnitor de 8 ore pe noapte nu începe automat din momentul în care ne băgăm în pat, ci trebuie „pregătit” de-a lungul întregii zile.
Oamenii de ştiinţă consideră că mintea noastră suferă de supraîncărcare informaţională nu numai din cauza volumul mare de informaţie, ci şi pentru că nu facem pauze în asimilarea ei. De exemplu, pe vremuri, când o persoană aştepta un prieten într-un local, îşi petrecea timpul privind alene de jur-împrejur, lăsându-şi mintea să rătăcească; acest lucru permitea creierului să proceseze, între timp, o parte din informaţia absorbită până atunci, micşorând astfel volumul muncii pe care o avea de făcut noaptea. Astăzi, în schimb, într-o situaţie similară, e foarte probabil ca persoana care aşteaptă să-şi petreacă timpul verificându-şi mesajele sau navigând pe internet, creând astfel un nou aflux de informaţie pe care mintea trebuie să o prelucreze.
Pentru a avea parte de un somn cu adevărat odihnitor, specialiştii recomandă:
  • „minipauze de informaţie” de câteva minute, la intervale de 90 de minute în cursul activităţii de la locul de muncă, sau când mergem cu transportul în comun ori stăm la o coadă.
  • seara, când folosim dispozitive cu ecrane, să ajustăm luminozitatea ecranului la o valoare mai joasă şi să reducem „sesiunile” la mai puţin de o oră, deoarece cercetările arată că expunerea de scurtă durată la lumina ecranelor nu afectează semnificativ nivelul de melatonină; de asemenea, să mărim dimensiunea fontului şi să ţinem ecranul mai departe de noi, pentru a micşora expunerea la radiaţia luminoasă.
  • să nu verificăm email-urile de la muncă sau chiar cele personale despre care ştim că ne-ar putea provoca îngrijorare sau nervozitate (acesta e un pas dificil pentru mulţi oameni, care au tendinţa să creadă că se va întâmpla ceva foarte rău dacă nu stau conectaţi permanent la acest mijloc de comunicare).
  • dacă problema este că nu te simţi odihnit după ce ai dormit, renunţă seara la Twitter sau orice alt site pe care informaţia se actualizează foarte rapid; mulţi pacienţi au observat că există o corelaţie între viteza mare a informaţiilor citite înainte de culcare şi calitatea proastă a somnului.
Cea mai importantă recomandare: cu o oră înainte de culcare, închide toate gadget-urile electronice. Specialiştii numesc această acţiune „asfinţitul electronic”, care permite mecanismelor naturale ale somnului să intre în acţiune.
Alături de alimentaţia sănătoasă şi exerciţiul fizic, somnul odihnitor este una dintre pietrele de temelie ale unei stări bune de sănătate, caracterizată prin senzaţia de bine şi un nivel ridicat de energie.

Sursa : http://www.descopera.ro

Smecheria cu care iei note foarte bune la scoala. Efectul este garantat

Smecheria cu care iei note foarte bune la scoala. Efectul este garantat


Cercetatorii danezi sunt cei care au realizat aceasta descoperire.
Un studiu realizat de cercetatorii danezi spune ca sportul ii poate ajuta pe elevi sa obtina note mult mai bune la scoala. 
Copiii care s-au dus spre institutiile de invatamant cu bicicleta au obtinut rezultate mult mai bune la testele de concentrare decat cei care au ales transportul in comun sau au fost dusi de parinti cu masina, spun cercetatorii de la Universitatile Copenhaga si Aarhus.
Elevii care au ales bicicleta au avut rezultate mai bune si 4 ore mai tarziu, sustine Niels Egelung, unul dintre autorii studiului, anunta France Presse.
Rezultatul acestui studiu este interesant pentru cercetatori. Acestia si-au propus, initial, sa vada daca mesele regulate ii ajuta pe copii sa se concentreze. "Rezultatele au aratat ca micul dejun si pranzul au un impact, dar care nu este atat de mare comparativ cu miscarea", mai spune cercetatorul.
Omul de stiinta a mai spus: "In cazul elevilor de clasa a III-a, daca faci miscare pe bicicleta spre scoala, puterea ta de concentrare va creste pana la nivelul unui elev cu 6 luni mai avansat in studiile sale".
La studiu au participat 19.527 de elevi cu varsta intre 5 si 19 ani, carora li s-a dat un text care sa le masoare puterea de concentrare si care au declarat ce obiceiuri au in privinta sportului.

Sursa : http://www.yoda.ro

Samsung Galaxy Camera – Camera foto cu telefon mobil atasat


Samsung Galaxy Camera a ajuns astazi si pe meleagurile noastre fiind lansata prin intermediul unei galerii foto ce l-a avut in centrul atentiei pe actorul Andi Vasluianu.
Samsung Galaxy Camera
Pentru cei care nu stiu, Galaxy Camera reprezinta o combinatie intre un smartphone de ultima generatie si o camera foto compacta Samsung. Cu alte cuvinte un fel de gadget struto-camila menit sa raspunda atat nevoii constante de comunicare, cat mai ales dorintei de partajare online a experientelor traite.
Dotata cu unul dintre cele mai noi sisteme de operare, Android 4.1 Jelly Bean si beneficiind de conectivitate 3G, Wi-Fi, bluetooth, GPS si performante fotografice de ultima ora, noua camera foto deschide o alta categorie de produse. Mai nou, utilizatorii vor avea posibilitatea de a capta, edita si impartasi cu usurinta fotografii si clipuri video de cea mai buna calitate, in mod spontan, oriunde si oricand.
Samsung Galaxy Camera
Supranumita Smart Camera, noua jucarie vine dotata cu un display HD Super Clear Touch de 4,77 inci si 308 ppi, un senzor BSI CMOS de 1/2.3″ la 16 megapixeli, chipset Exynos 4412 quad-core la 1,4 GHz, 8GB memorie interna si optiunea de control vocal. Din punct de vedere al performantelor video, Galaxy Camera este capabila sa inregistreze Full HD 1080p la 30 fps sau in modul slow motion 720×480 la 120 fps.
Avand in vedere sistemul de operare este lezne de inteles ca utilizatorii vor avea posibilitatea sa umple memoria interna cu o multime de aplicatii regasite in Google Play, de la jocuri pana la utilitare complexe de prelucrare foto/video. Cu toate acestea camera dispune de 35 de functii ce permit editarea si prelucrarea instantaneelor prin intermediul “Photo Wizard” sau a videoclipurilor cu ajutorul “Movie Wizard”.
Samsung Galaxy Camera Lansare
Dupa parerea mea, odata cu aparitia mai multor gadget-urilor de acest tip, camerele compacte asa cum le stim noi, se vor afla intr-o adevarata lupta de supravietuire pe piata. Totusi nu putem vorbi de o inlocuire a camerelor entry level si asta datorita pretului destul de mare, Galaxy Camera putand fi achizitionata pentru aproximativ 2300 de lei. Probabil ca multi dintre noi vor alege sa investeasca o asemenea suma intr-un DSLR sau chiar intr-o camera mirrorless, dar Galaxy Camera are toate sansele sa puncteze pe acest sfarsit de an, mai ales datorita caracterului sau inedit.

Sursa : http://playtech.ro

GRiD 2 apeleaza la fani pentru achievement-uri


Achievement-urile si Trofeele din jocul de curse GRiD 2 de la Codemasters vor fi realizate de fani. Studioul a anuntat un parteneriat cu site-urileXbox360Achievements.org si PS3Trophies.org, prin care redactorii acestora se angajeaza sa realizeze lista de achievement-uri si trofee pentru Xbox 360 si PlayStation 3.
Grid 2
Dan Webb, redactorul sef al celor doua site-uri, a facut o declaratie destul de interesanta in legatura cu acest anunt. Acesta a spus:”de multi ani criticam listele de achievement-uri si trofee, air acum primim in sfarsit sansa a dovedi ca putem trece la fapte”. Intregul proces de realizare al listei pentru GRiD 2 va fi documentat printr-o serie de articole si clipuri video. Aceasta va fi probabil prima data cand putem privi mai indeaproape in spatele cortinelor pentru a vedea munca depusa pentru cateva achievement-uri care nu au o valoare foarte mare.
Sunt multe premiere in cazul acestui anunt si sunt foarte curios cum se va finaliza aceasta poveste. Mai mult ca sigur, raspunsul il vom primi in 2013, cand jocul va ajunge pe rafturile magazinelor.

Sursa : http://playtech.ro

Decizia pe care o asteptau toti fanii iPhone. Ce face Apple cu pretul telefonului

Decizia pe care o asteptau toti fanii iPhone. Ce face Apple cu pretul telefonului


Cei de la Apple aplica aceasta strategie pentru a-si mari numarul de clienti.
Apple ar putea produce o versiune low cost a iPhone-ului, pentru a-si mari numarul de clienti, in urmatorii doi ani, spune analistul Gene Munster pentruBusiness Insider. Smartphone-ul respectiv ar urma sa coste in jur de 200 de dolari.
Produsul va fi destinat in special unor piete precum India si China, care totalizeaza 3 miliarde de clienti. In cele doua tari nu functioneaza modelul traditional de afacere, pentru ca operatorii de telefonie mobila nu ofera iPhone la pret redus clientilor care doresc sa-si faca un abonament mai costisitor. 
In China, mai multe retele de telefonie au anuntat ca vor oferi iPhone 5, numai ca pretul va fi cel standard. In aceasta tara, piata e dominata de telefoane cu Android. 59% din telefoanele vandute in ultimele 3 luni aici au sistemul de operare cu robotelul verde. Deci cifrele nu arata deloc bine pentru oamenii lui Tim Cook.

Sursa : http://www.yoda.ro

Armele secrete din timpul Războiului Rece: explozia de pe Lună


Ceea ce astăzi pare un scenariu inspirat dintr-o carte SF, în 1950 era, de fapt, un subiect cât se poate de serios. Statele Unite urmăreau să iniţieze o misiune spaţială pentru a trimite o armă nucleară spre Lună.

Scopul unei astfel de atitudini era acea de a arăta lumii forţa Americii, în acel moment implicată în Războiul Rece. Totuşi, proiectul numit „Un studiu bazat pe zboruri selenare de cercetare” şi poreclit „Proiectul A119”, nu a fost niciodată pus în practică. 
Acest plan includea calcule ale daunelor provocate de explozie, realizate de astronomul Carl Sagan, pe atunci un proaspăt absolvent. Ulterior, Sagan a devenit renumit pentru popularizarea ştiinţelor la TV, stingându-se din viaţă în 1996. 
Conform calculelor, se pare că explozia, văzută de pe Pământ,ar fi fost atât de mare încât i-ar fi putut intimida pe sovietici, întărind, totodată, încrederea Statelor Unite. 
Conform scenariului, o rachetă care transporta un dispozitiv nuclear foarte mic ar fi trebuit să fie lansată dintr-o locaţie nedezvăluită, urmând ca după o călătorie de 383.023 de kilometri, încărcătura să fie detonat pe lună. Arma nucleară a fost aleasă după ce specialiştii au concluzionat că o bombă cu hidrogen ar fost prea grea pentru rachetă. 
În cele din urmă, oficialităţile au renunţat al această idee considerând că, în cazul unui eşec, omenirea ar fi putut fi afectată. 

Sursa : http://www.descopera.ro

O companie olandeză vrea să construiască un „oraş vertical” înalt de 400 de metri în Jakarta (FOTO)


Cel mai nou cartier al capitalei Indoneziei, Jakarta, ar putea fi unul desprins din cărţile SF, dacă autorităţile metropolei vor aproba proiectul elaborat de trei companii internaţionale de design.

Structura propusă de cele trei companii – MVRDV (Rotterdam), Jerde (Los Angeles) şi Arup (Dublin) – va fi un veritabil „oraş vertical” se va ridica la 400 de metri deasupra solului. 
Peruri 88, aşa cum se va intitula construcţia gigantică, va cuprinde de-a lungul celor 88 de etaje spaţii de birouri, magazine, apartamente, hoteluri de lux, spa-uri, parcări, o moschee, un local destinat nunţilor, cinematografe IMAX, un amfiteatru în aer liber şi mai multe parcuri.
Una din marile probleme ale Jakartei este lipsa spaţiului verde. Dacă în 1970 spaţiul verde ocupa o treime din suprafaţa oraşului, astăzi acesta cuprinde pe mai puţin de 10% din suprafaţă. În zona metropolitană a Jakartei trăiesc 28 de milioane de persoane, astfel că dezvoltarea oraşului la dus la eliminarea parcurilor şi a spaţiilor deschise.
Noul proiect intenţionează să remedieze parţial aceste probleme, satisfăcând atât nevoia de spaţii verzi, cât şi solicitările pentru o mai mare densistate a construcţiilor. Toate clădirile din proiect vor avea un parc pe acoperiş, la care se adaugă numeroase grădini, locuri de joacă, piscine şi săli de fitness disponibile locuitorilor şi angajaţilor din clădiri.
„Peruri 88 este Jakarta pe verticală. Proiectul reprezintă un nou mini-oraş mai dens, mai verde, mai social. Este un monument pentru dezvoltarea Jakartei ce se ridică din însuşi materialul din care e format oraşul”, afirmă Winy Maas, co-fondatorul MVRDV, principalul dezvoltator al proiectului.

Peruri 88 este doar unul dintre proiectele care au licitat pentru această locaţie, însă o victorie ar transforma „oraşele verticale” din ficţiune în realitate.

Sursa : http://www.descopera.ro

Descoperirea care va schimba viaţa elevilor: „Efectul este echivalent cu 6 luni de studii”


Un nou studiu efectuat în Danemarca a ajuns la concluzia că elevii care depun efort fizic înainte de a merge la şcoală se concentrează mai bine în timpul orelor.
Cercetătorii afirmă că mersul la şcoală pe jos sau cu bicicleta poate fi o metodă excelentă pentru a îmbunătăţi concentrarea elevilor la ore. Studiul efectuat de experţii de la Universităţile Copenhaga şi Aarhus a descoperit că elevii care au fost transportaţi cu maşina la şcoală sau care au ajuns acolo cu ajutorului transportului în comun au obţinut scoruri mai scăzute la testele de concentrare decât copiii care veneau la şcoală pe jos sau cu bicicleta.
Cercetarea a fost efectuată pe 19.527 de elevi cu vârste între 5 şi 19 ani. Participanţii au răspuns la un chestionar ce cuprindea întrebări referitoare la alimentele consumate şi la activitatea fizică pe care aceştia o efectuau. 
Niels Egelund, co-autorul studiului, a ajuns la o concluzie surprinzătoare: „Exerciţiul fizic ce are loc atunci când un elev merge pe jos la şcoală se reflectă în nivelul de concentrare înregistrat patru ore mai târziu”.
Oamenii de ştiinţă nu se aşteptau la acest rezultat. Prin acest studiu, cercetătorii doreau să afle care este influenţa micului dejun asupra nivelului de concentrare la şcoală.
„Rezultatele au arătat că micul dejun şi prânzul au un impact asupra nivelului de concentrare, însă acesta este mic în comparaţie cu cel pe care îl are activitatea fizică înainte de ore”, a explicat Egelund.
Egelund a declarat că abilităţile unui copil din clasa a III-a care merge cu bicicleta la şcoală sunt „la fel de bune ca acelea ale unui elev cu jumătate de an mai avansat în studii”.
„Majoritatea oamenilor cunosc sentimentul de înviorare ce apare după efortul fizic, însă este surprinzător să descoperim că efectul este atât de mare”, a declarat Egelund.

Sursa: http://www.descopera.ro

Serviciile secrete britanice cer ajutorul publicului, pentru a descifra un mesaj misterios


Descoperirea mesajului este în sine o poveste destul de ciudată: el a fost găsit ataşat de piciorul unui porumbel mort. Mesajul datează din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar cei mai buni criptografi britanici s-au străduit în zadar să-l decodifice. În disperare de cauză, a fost lansat un apel către public, pentru a cere ajutor în descifrarea enigmaticului mesaj.
Rămăşiţele porumbelului mort au fost găsite în hornul unei case din comitatul Surrey, iar de piciorul păsării era prins un mesaj din vremea celui de-al Doilea Război Mondial, conţinând 27 de blocuri de caractere ce alcătuiesc un text codificat.
Experţii de la agenţia GCHQ au încercat fără succes să îl decodifice. Codul s-a dovedit imposibil de spart, chiar cu ajutorul computerelor, după câteva săptămâni de încercări.
Specialiştii afirmă că mesajul ar putea rămâne neînţeles pentru totdeauna, în lipsa unor informaţii suplimentare, care ar putea, însă, veni din partea publicului.
Asemenea coduri, inventate în timpul operaţiunilor militare, erau adesea alcătuite astfel încât doar cei ce le trimiteau şi cei care le primeau să le poată înţelege. De aceea, ar fi de ajutor să se ştie cine ar fi putut fi expeditorul şi destinatarul mesajului.
Experţii cred că mesajul ar fi putut fi codificat în două moduri.
În unul dintre moduri, ar fi fost aplicată o „cheie” (cifru) special proiectată pentru acest mesaj, folosită în mod non-repetitiv şi cunoscută doar de expeditor şi destinatar. În acest caz, mesajul poate fi imposibil de descifrat.
O altă posibilitate este ca mesajul să fi fost codificat cu ajutorul unui carnet de coduri specifice - probabil distrus de mult - întocmit pentru o anume operaţiune, astfel încât maximum de informaţie despre operaţiune să fi putut fi transmis chiar şi prin mesajele cele mai scurte.
Cele două sisteme ar fi putut fi folosite şi împreună, făcând mesajul cu atât mai greu de descifrat.
Cel mai probabil este ca mesajul să fi fost trimis de o unitate militară aflată în mijlocul operaţiunilor din Europa, unitate care probabil era în curs de deplasare şi nu s-a putut opri pentru a pune în funcţiune staţia radio ca să transmită mesajul pe calea undelor. E posibil ca unitatea să fi fost în mijlocul unui exerciţiu militar important, poate chiar pregătind debarcarea în Normandia.
GCHQ caută acum persoane care ar putea oferi informaţii contextuale ce ar ajuta la identificarea expeditorului sau a primitorului mesajului. 
Aproximativ 250.000 de porumbei au fost utilizaţi în cursul celui de-al Doilea Război Mondial pentru transmiterea de mesaje, iar fiecare avea un număr de identificare. În mesaj apar două astfel de numere NURP.40.TW.194 şi NURP.37.OK.76. - dar nu se ştie care era al păsării găsite în horn. 
Ajutorul din partea publicului s-ar putea dovedi hotărâtor. În Marea Britanie trăiesc încă multe persoane care au lucrat în cadrul serviciilor de comunicaţii în timpul războiului şi care ar putea şti câte ceva despre aceste acţiuni. Altfel, mesajul ar putea rămâne neînţeles pentru totdeauna.

Sursa : http://www.descopera.ro

Limbile străine ne ajută să luăm decizii mai bune


Limba pe care o folosim în comunicare ne afectează abilitatea de luare a deciziilor, susţin oamenii de ştiinţă.
Pentru a studia modul în care limba afectează capacitatea de a lua decizii, specialiştii de la Universitatea din Chicago au analizat un fenomen cunoscut: oamenii îşi asumă mai greu riscul atunci când o decizie impersonală (cum ar fi administrarea unui vaccin pentru populaţie) este prezentată în termenii unui potenţial câştig decât atunci când este formulată sub forma unei posibile pierderi. 
În studiu, vorbitori nativi de engleză care au învăţat japoneza, vorbitorii nativi de coreeană care au învăţat engleza, dar şi englezii care au studiat limba franceză s-au încadrat în această categorie de oameni, atunci când s-au confruntat cu o astfel de întrebare impersonală. Totuşi, când comunicarea s-a făcut în limba străină, această înclinaţie a dispărut.
Un al doilea set de studii, specialiştii au testat o altă „prejudecată” cognitivă şi anume aceea care susţine că oamenii se aşteaptă ca intensitatea durerii produse de o pierdere personală, să fie mai mare decât intensitatea plăcerii câştigate prin declanşarea unui fenomen fericit. Prin urmare, beneficiul adus de câştig trebuie să fie cu mult mai mare decât dezamăgirea de a pierde, pentru ca oamenii să fie dispuşi să pună un pariu. 
Pentru a doua oară s-a constatat că oamenii sunt mai dispuşi să îşi asume riscuri atunci când nu vorbesc în limba lor nativă. 
„Atunci când oamenii comunică într-o limbă străină, deciziile lor tind să fie mai puţin părtinitoare, mai analitice şi mai sistematice, pentru că limba străină asigură o distanţare psihologică”, a declarat autorul studiului, Boaz Keysar. 
Prejudecăţile cognitive sunt înrădăcinate în reacţiile emoţionale iar gânditul într-o altă limbă ne ajută să ne deconectăm de la aceste emoţii şi să luăm decizii într-un mod mai raţional. 

Sursa : http://www.descopera.ro

A fost descoperită proteina enigmatică responsabilă pentru formarea bătăilor inimii


O nouă cercetare a scos la lumină mecanismul responsabil pentru formarea bătăilor de inimă, au anunţat oamenii de ştiinţă care susţin că descoperirea ar putea să explice motivul pentru care apare stopul cardiac în rândul tinerilor, aparent sănătoşi.

Cercetătorii au descoperit că o anumită proteină, numită „unul dintre cei mai enigmatici reglatori ai contracţiei musculare”, poate interacţiona cu alte două proteine reglatoare de calciu, responsabile pentru funcţionarea normală a inimii. 
Deşi, substanţa numită „proteina C asociată cu miozina de tip cardiac” era cunoscută pentru interacţiunea ei cu mecanismele de semnalizare a calciului, din celulele cardiace, oamenii de ştiinţă nu cunoşteau ce anume determina apariţia schimbărilor de la nivelul semnalizării calciului.
Pentru a afla răspunsul la această problemă, echipa de specialişti de la Universitatea din Sydney u scanat proteina printr-o metodă nouă şi i-au analizat structura. 
Astfel, s-a constatat că această proteină poate interacţiona cu două componente majore ale muşchiului cardiac: o proteină numită calmodulina şi un filament cardiac, ambele sensibile la semnalele calciului. 
De asemenea, proteina joacă un rol şi în reacţia „luptă sau fugi”, determinând inima să bată mai tare în timpul situaţiilor înspăimântătoare. Prin urmare, studiul scos la iveală existenţa unei molecule implicată în efectuarea funcţiilor de bază ale muşchiului cardiac.

Sursa : http://www.descopera.ro

A fost dezvăluit trenul care va circula cu 500 km pe oră! (VIDEO)


Compania Central Japan Railway Co. (JR Tokai) a dezvăluit cel mai nou model de tren, prototipul Series L0, care va purta pasageri pe una dintre cele mai aglomerate rute din Japonia la viteze de 500 de km/h.

Noul prototip urmează să fie folosit începând cu 2027 pe ruta Tokyo - Nagoya, urmând ca în 2045 să ajungă până în Osaka, în cadrul liniei JR Chuo Shinkansen. În acest moment, această rută este deservită de trenuri de înaltă viteză, shinkansen, care ating viteze mai mici, de doar 270 kilometri pe oră.
Spre deosebire de modele vechi de trenuri de înaltă viteză, prototipurile din Seria L0 sunt trenuri care folosesc levitaţia magnetică (maglev), ceea ce elimină fricţiunea şi permite atingerea unor viteze mult mai mari.
Noul tren este dotat cu o locomotivă proiectată pentru a reduce frecarea cu aerul şi cu un „nas” alungit care va reduce zgomotul atunci când va intra într-un tunel. Trenul va fi compus în total 14 vagoane. Capacitatea vagoanelor va fi de 68 de pasageri, cu excepţia ultimului vagon, în care vor putea călători doar 24 de pasageri.
Pentru că viteza maximă a trenului va fi de 500 de km pe oră, pasagerii vor ajunge călători din Tokyo (Shinagawa Station) la Nagoya în doar 40 de minute, iar până la Osaka o călătorie va dura o oră şi şapte minute. În acest moment, trenurile au nevoie de două ori mai mult timp – 2 ore şi 25 de minute – pentru a parcurge distanţa dintre Tokyo şi Osaka (515,4 kilometri).
Trenul va circula prin tuneluri pentru aproximativ 60% din totalul distanţei parcurse, în zonele urbane acestea urmând să fie construite la 40 de metri sub pământ.
Până la finalul anului 2013, JR Tokai intenţionează să extindă linia de test de la 18,4 kilometri la 42,8 kilometri, pentru a testa trenuri maglev cu 5 vagoane.
JR Tokai este operatorul celor mai sigure trenuri de înaltă viteză din lume. În cei 44 de ani de operaţiuni comerciale nu a fost înregistrată nicio rănire sau vreun deces în urma accidentelor. Compania operează zilnic 323 de trenuri de înaltă viteză în centrul Japoniei, acestea având o întârziere medie de doar 0,6 minute.

Sursa : http://www.descopera.ro

Microsoft pregăteşte o alternativă la ochelarii Google Glass


Ochelarii inteligenţi dezvoltaţi în cadrul proiectului Google Glass, compatibili cu telefoane şi tablete Android, ar putea avea parte de ceva competiţie, venită sub forma unor ochelari Microsoft compatibili cu dispozitive Windows Phone 8.
Microsoft pregăteşte o alternativă la ochelarii Google GlassMicrosoft pregăteşte o alternativă la ochelarii Google Glass


Într-o primă mişcare pregătitoare, Microsoft a patentat un set de tehnologii ce descriu un dispozitiv de purtat pe cap, prevăzut cu interfaţă vizuală semi-transparentă, folosită la afişarea de informaţii suplimentare despre evenimentele urmărite de purtător.
Invenţia va putea fi folosită pentru a augmenta experienţa vizuală la evenimente live, cum sunt competiţiile sportive. Informaţiile oferite pot fi prezentate în formă text, imagine şi sunet, cu ajutorul uni ecran transparent suprapus peste câmpul vizual al purtătorului.
Teoretic, cu astfel de ochelari vom putea urmării reluări pentru fazele importante din meciurile urmărite live pe stadion, ca şi cum ne-am afla în confortul fotoliului de acasă. Jucătorii schimbaţi vor fi anunţaţi vizual pe ecran, la fel şi deciziile de arbitraj luate pe parcursul meciului. La concerte vom putea folosi ochelarii Microsoft pentru a urmării versurile prezentate în formă text şi sincronizate cu melodia cântată live.
Totuşi, trebuie notat că patentul înregistrat de gigantul software este datat din luna mai 2011, ceea ce înseamnă că noii ochelari ar putea fi deja într-o fază avansată de dezvoltare, urmând ca produsul finit să fie prezentat la momentul oportun. O altă posibilitate este ca patentul Microsoft să aibă doar menirea de a pregăti terenul pentru un posibil proiect viitor, ce ar putea primi undă verde dacă ochelarii Google Glass se vor dovedi un succes.

Sursa : http://www.go4it.ro

Call of Duty: Black Ops 2 Review: viitor schimbat în bine?


Părţi BunePărţi Rele
  • acţiuni ce influenţează firul narativ
  • o anumită libertate de mişcare şi decizie în misiunile single player
  • modul multiplayer pentru fanii înrăiţi
  • noile moduri de joc Zombies


Sursa : http://www.go4games.ro/
  • poveste confuză
  • prăfuit din punct de vedere tehnologic
  • AI deplorabil în misiunile Strike Force





Facebook vrea să RETRAGĂ dreptul la vot utilizatorilor săi

Facebook a propus săptămâna trecută retragerea dreptului utilizatorilor de a vota în cazul problemelor majore care au legătură cu administrarea reţelei online, ce are peste un miliard de membri, relatează Cnn.com
.


Facebook vrea să RETRAGĂ dreptul la vot utilizatorilor săi
Facebook vrea să RETRAGĂ dreptul la vot utilizatorilor săi
Michael Phillips, de la siteul BuzzFeed, spune că “Facebook susţine că, în momentul de faţă,  există prea multă democraţie, la fel cum ar spune şi guvernul chinez”.

Încă din 2009, Faceboook a permis utilizatorilor să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte modul de administrare al datelor confidenţiale şi al informaţiilor cu caracter personal ale utilizatorilor, în cazul în care o mare parte din comunitatea online îşi exprima interesul în această privinţă, potrivit Financiarul.ro

Dacă 7.000 de persoane comentau despre o anumită propunere, atunci, imediat, se declanşa un vot. Iar dacă 30% din utilizatorii activi ai site-ului (estimaţi la 300 de milioane în acest moment), votează împotriva schimbării, atunci Facebook ar abandona ideea.

Acum, compania spune că vrea să renunţe la acest sistem şi să îl înlocuiască cu modalităţi noi prin care utilizatorii să poată adresa întrebări echipei de confidenţialitate de la Facebook.

Compania a enumerat două motive principale pentru această schimbare legată de democraţia digitală: Facebook a devenit o companie extrem de extinsă, cu peste un miliard de utilizatori, iar acum, compania este tranzacţionată în mod public la bursă, ceea ce înseamnă “că trebuie să se supună reglementărilor mondiale”.

Democraţia poate fi dificilă, în special pentru o companie publică, ce valorează miliarde de dolari. În schimb, unii autori din domeniul tehnologic cer utilizatorilor să se revolte.

Will Oremus, de la Slate, spune că “teoretic, fiindcă modificarea nu a fost implementată încă, mai este timp să realizăm o campanie împotriva măsurii de revocare a dreptului de vot al utilizatorilor”. “Însă, Facebook ştie că este puţin probabil ca acest lucru să se întâmple, penru că de fiecare dată când Zuckerberg şi echipa sa a făcut o optimizare a siteului, majoritatea oamenilor nu şi-au arătat interesul să facă ceva.”

Phillips spune că acesta este un moment de cumpănă pentru Internet, pentru că Facebook “abandonează o normă fundamentală, şi anume aceea că utilizatorii săi sunt cetăţeni ai unei comunităţi, şi nu doar date într-un algoritm publicitar”.

Sursa : http://www.realitatea.net

Masura anti piraterie care loveste toti fanii acestui joc de fotbal. E abia primul pas intr-un razboi online

Masura anti piraterie care loveste toti fanii acestui joc de fotbal. E abia primul pas intr-un razboi online


Sports Interactive, dezvoltatorii jocului Football Manager, se lupta cu toate armele pentru a-si tine jocul departe de mainile celor care pirateaza.
Numai pentru acest joc, Sports Interactive a anuntat ca angajat "17, parca 18" oameni noi pentru a dezvolta masuri anti-piraterie.

Miles Jacobson de la Sports Interactive a declarat pentru MCV: "Cu masurile folosite si anul trecut, jocul nu a fost piratat pentru o perioada de doua saptamani. Banii obtinuti in acele zile din vanzarile legale ne-au ajutat sa aducem oameni noi in echipa noastra in acest an.", acesta specificand ca pentru moment jocul FM 2013 nu a fost inca "spart".

"Daca am mai rezista inca 3-4 saptamani, ar ajuta retailerii si pe noi, dar si consumatorii. Ce vom castiga prin vanzarile legale, vom investi in studioul nostru de creatie, pentru ca angajatii sa vina cu versiuni mult mai evoluate", a mai declarat acesta.

Sursa : http://www.yoda.ro