miercuri, 7 noiembrie 2012

Boala Alzheimer poate fi detectată cu zeci de ani înainte de primele simptome


Oamenii de ştiinţă au descoperit că unele dintre semnele care prevestesc apariţia bolii Alzheimer pot apărea cu două decenii înaintea primelor simptome recunoscute până acum de medici.

Acum, oamenii de ştiinţă spun că descoperirea i-ar putea ajuta pe medici să depisteze din timp această predispoziţie şi să poată preveni apariţia bolii Alzheimer. 
Boala apare cu mult înainte ca cineva să poată observa. Studii anterioare au arătat că efectele asupra creierului pot avea loc cu 10-15 ani înainte ca simptomele să îşi facă prezenţa. Abia după moartea celulelor cerebrale apar semnele specifice demenţei, iar în această perioadă este posibil ca degenerarea cerebrală să fie prea avansată pentru a mai permite tratarea pacienţilor. 
Noul studiu de la Banner Alzheimer's Institute, din Arizona a urmărit un grup de pacienţi din Columbia, proveniţi din familii cu membrii bolnavi de Alzheimer. Dacă subiecţii deţin o anumită mutaţie genetică, atunci ei au un risc major de dezvoltarea a bolii după 40 de ani. Totuşi, Alzheimer-ul devine evident abia în jurul vârstei de 70 de ani. 
În studiu, au fost implicaţi 20 de participanţi care aveau membrii ai familiei bolnavi de Alzheimer şi 24 subiecţi care nu erau destinaţi să sufere de această boală. Toţi subiecţii aveau între 18 şi 26 de ani. Cu ajutorul tehnicilor de imagistică s-au constat diferenţe între creierele subiecţilor care aveau rude bolnave de această boală degenerativă şi cele ale celorlalţi participanţi. De asemenea, în cazul celor 20 de participanţi, lichidul care „îmbăiază” creierul şi măduva spinării avea un conţinut crescut de proteină beta-aminoidă. 
În urma studiului, oamenii de ştiinţă au concluzionat că aceste diferenţe pot fi detectate şi cu mai bine de două decenii înainte de debutul clinic al bolii Alzheimer. 

Sursa : http://www.descopera.ro

ZTE testează un smartphone WP8 cu ecran de 5.9 inch?


ZTE ar putea lansa un smartphone Windows Phone 8 cuecran de 5.9 inch, ce suportă rezoluţie Full HD şi este optimizat pentru multimedia.
ZTE ar putea lansa un smartphone Windows Phone 8 cu ecran de 5.9 inchZTE ar putea lansa un smartphone Windows Phone 8 cu ecran de 5.9 inch

Informaţia este dezvăluită într-o postare pe Weibo (echivalentul chinez al reţelei Twitter) chiar de Lu Qian Hao, şeful departamentului pentru strategie de marketing din cadrul ZTE. Totuşi, informaţia conform căreia ecranul de 5.9 inch ar urma să suporte rezoluţie Full HD aruncă ceva urme de îndoială asupra acestui produs, deoarece Microsoft nu a anunţat includerea de suport pentru această rezoluţie în actuala versiune Windows Phone 8.
Alături de ecranul Full HD cu dimensiune record pentru gama smartphone, noul telefon ZTE ar urma să ofere şi suport pentru tehnologie DTS, folosită adesea pentru coloana sonoră a filmelor distribuite pe suport blu-ray. Pentru moment, detalii esenţiale cum ar fi chipsetul folosit şi dotările incluse rămân un mister, iar aspectul carcasei pare să nu fie chiar la nivelul unui produs gata de lansare.
ZTE a confirmat deja existenţa unui terminal Windows Phone 8, dar nu a dat detalii cu privire la specificaţiile acestuiaZTE a confirmat deja existenţa unui terminal Windows Phone 8, dar nu a dat detalii cu privire la specificaţiile acestuia

Dacă se dovedeşte a fi un produs real, noul smartphone ZTE ar putea ajunge pe rafturile magazinelor abia în primăvară, posibil rulând o versiune actualizată de Windows Phone 8, a cărei interfaţă este mai bine adaptată pentru ecrane cu rezoluţie 1920 x 1080 pixeli.

Sursa : http://www.go4it.ro/

Din ianuarie 2013, Skype va înlocui Windows Live Messenger


Atunci când a achiziţionat Skype contra sumei de 8,5 miliarde de dolari, era clar că Microsoft nu intenţionează să ignore potenţialul celei mai celebre platforme V2oiP şi că aceasta va fi integrată cu produsele deja existente sau viitoare ale companiei.
Celebrul client de mesagerie text, audio şi video a primit deja o actualizare menită să-l armonizeze cu noua interfaţă Windows 8 şi a primit un client Windows Phone 8 care se integrează nativ cu People Hub, centrul de comunicaţii al platformei. Pasul următor, care era ieri doar un zvon, a devenit ieri realitate, compania anunţând că Skype va deveni platforma principală de mesagerie a companiei şi va înlocui bătrânul Windows Live Messenger.
Lansat acum 13 ani ca MSN Messenger, Windows Live Messenger va fi înlocuit, începând cu primul trimestru al anului viitor, cu Skype, conturile Microsoft ale celor 100 de milioane de utilizatori ai primului serviciu urmând să fie integrate în cadrul celui din urma. Singura excepţie va fi China, unde Windows Live Messenger va fi lăsat încă în viaţă.

Sursa : http://www.go4it.ro

Design nou pentru interfaţa Google Search


Google modifică aspectul paginii cu rezultate Google Search, simplificând modul care accesăm lista cu parametrii de căutare.
Design nou pentru interfaţa Google SearchDesign nou pentru interfaţa Google Search

Dacă până acum putea alege categoria de rezultate dorite şi parametrii folosiţi pentru cutări din stânga listei cu rezultate, acest meniu a fost relocat sub caseta de căutare, lăsând mai mult loc pentru lista cu rezultate şi secţiunea Knowlege Graph, unde sunt afişate informaţii suplimentare din arhivele Wikipedia.
Nou mod de filtrare a rezultatelor Google SearchNou mod de filtrare a rezultatelor Google Search

Noul meniu afişat pe orizontală este mai la vedere decât până acum şi mai comod de folosit, apărând în acelaşi câmp vizual cu caseta de căutare. Mai mult decât atât, meniul Search Tools (Mai multe instrumente) a fost reproiectat, simplificând modul în care alegem intervalul de timp din dare dorim afişate rezultatele.
Din păcate Google activează noul design Google Search mai întâi pentru utilizatorii din Statele Unite, urmând ca restul planetei să se bucure de avantajele acestuia mai târziu.

Sursa : http://www.go4it.ro

Xbox Tablet, un zvon incitant pentru utilizatorii consolei Microsoft


Microsoft abia şi-a propulsat numele pe piaţa tabletelor prin lansarea modelului Surface, motorizat de Windows RT, însa nu intenţionează să se oprească la acest model şi la încă nelansatul Surface Pro, care va rula Windows 8. Conform The Verge, compania are în pregătire o tabletă cu ecran de 7", însă aceasta are o natură ceva mai deosebită.
Nefiind doar o redimensionare a modelului Surface, tableta Microsoft se va adresa amatorilor de jocuri şi va fi practic o consolă Xbox închisă într-o tabletă. Specificaţiile preliminare ale acesteia au apărut încă din iunie, acestea incluzând un procesor dual-core bazat pe arhitectura PowerPC şi un procesor grafic de la AMD, deci o platformă compatibila cu cea folosită de consola Xbox 360.
Conform surselor The Verge, Xbox Tablet este încă un produs în lucru, iar arhitectura acesteia ar putea migra la x86, sincronizându-se astfel cu viitoarea migrare către un procesor Intel a următoarei generaţii a consolei Xbox, care va avea lor, cel mai probabil, în 2015. Mai multe detalii însă nu vom afla prea curând, Microsoft dorind să păstreze un secret deplin şi refuzând orice fel de comentarii.
O astfel de tabletă dedicată jocurilor mai puţin pretenţioase decât cele oferite de o consolă, adică exact genul de jocuri pe care telefoanele mobile şi tabletele l-au propulsat în topul vânzărilor, s-ar alătura consolelor Xbox, tabletelor Windows RT, telefoanelor Windows Phone 8 şi sistemelor Windows 8 într-un ecosistem puternic care ar include toate serviciile actuale Microsoft.

Sursa : http://www.go4it.ro

LG Optimus L9 P760 - Android pe ecran mare, la preţ accesibil


Seria Optimus L de la LG este formată din terminale ce vor să ofere cât mai mult la un preţ cât mai atractiv. Dacă Optimus L7 şi L5 nu au impresionat, producătorul vrea să atace şi un alt segment cu această serie. Aşa se face că LG Optimus L9 a fost anunţat în luna august şi vine cu un ecran mare, de 4.7”. Nu vă aşteptaţi însă la rezoluţie HD. Ecranul are o rezoluţie de 540x960 pixeli, decentă, însă mai mică decât a oricărui alt terminal similar de pe piaţă. Mai jos găsiţi o listă cu specificaţiile principale ale lui LG Optimus L9.
LG Optimus L9 - ecran mare şi preţ micLG Optimus L9 - ecran mare şi preţ mic

  • Ecran: 4.7”, 540x960, IPS LCD, Gorilla Glass 2
  • Sistem de operare: Android 4.0.4
  • Chipset: TI OMAP 4430
  • Procesor: 1 GHz, dual core
  • GPU: PowerVR SGX540
  • RAM: 1 GB
  • Memorie internă: 4 GB
  • Card: microSD
  • Cameră foto: 5 MP, autofocus, LED, filmare full HD
  • WiFi: 802.11a/b/g/n
  • 3G: HSDPA 21 Mbps
  • Bluetooth: 3.0 + HS
  • Baterie: 2.150 mAh
  • Dimensiuni: 132 x 6,2 x 9,1 mm
  • Greutate: 125 g
LG Optimus L9 este aşteptat în curând pe mai multe pieţe din EuropaLG Optimus L9 este aşteptat în curând pe mai multe pieţe din Europa

LG Optimus L9 a intrat în oferta Amazon din Germania la preţul de 299 €. Telefonul poate fi cumpărat cu carcasă albă sau neagră. Designul simplu se potriveşte cu liniile seriei Optimus L. Terminalul nu are buton dedicat pentru camera foto, cel pentru deblocarea ecranului fiind amplasat pe latura dreaptă. Ţinând cont de cantitatea de memorie internă, utilizatorii vor fi nevoiţi să achiziţioneze un card microSD pentru a putea folosi LG Optimus L9 la adevăratul lui potenţial. Ne aşteptăm ca telefonul să intre mai devreme sau mai târziu şi pe alte pieţe din Europa.

Sursa : http://www.go4it.ro

Apple pregateste o schimbare spectaculoasa. Cu ce ar putea inlocui compania fondata de Steve Jobs actualele procesoare


Producatorul american ar putea schimba procesoarele Intel utilizate pe calculatoarele Mac
Apple ar putea renunta in urmatorii ani la procesoarele Intel de pe PC-urile Mac, folosite din 2005, in favoarea unei versiuni a cipurilor utilizate pe iPhone si iPad, potrivit unor surse apropiate situatiei, transmite Bloomberg.
Inginerii Apple sunt tot mai increzatori ca cipurile folosite pe aparatele mobile vor deveni suficient de puternice pentru a functiona pe desktopuri si laptopuri, au spus trei persoane apropiate cercetarilor.
Cu toate ca Apple va continua probabil sa foloseasca procesoare Intel in urmatorii câtiva ani, unii ingineri spun ca trecerea la cipuri de conceptie proprie destinate aparatelor mobile este inevitabila, pe masura ce functiile acestora se apropie tot mai mult de cele ale PC-urilor, au explicat doua surse.
O astfel de schimbare ar fi o lovitura pentru Intel, cel mai mare producator de procesoare la nivel mondial, care a fost deja afectat de stagnarea pietei pentru computerele cu sistem de operare Windows si de incapacitatea de a-si construi o pozitie pe segmentul aparatelor mobile.
O initiativa a Apple ar determina si alte companii sa ii urmeze exemplul.
"Apple stabileste tendintele si odata ce va produce propriile cipuri si altii ar putea urma un drum similar. Daca mobilitatea va fi mai importanta decât functionalitatea, atunci vom avea un mediu cu totul diferit decât cel de astazi", a apreciat Sergis Muchell, analist la compania de cercetare a pietei Gartner.
Pe masura ce aparatele mobile functioneaza tot mai mult ca PC-uri, inginerii Apple lucreaza la proiectarea unor produse care sa foloseasca acelasi model de cipuri.
Directorul general al Apple, Tim Cook, vrea sa ofere utilizatorilor, din 2017, aceleasi functiuni pe laptopuri, telefoane, tablete si televizoare, care vor fi mai usor de construit daca aparatele vor avea o arhitectura comuna de cipuri, potrivit uneia din surse.
Apple a trecut la cipurile Intel in urma cu sapte ani, pentru ca sunt mai rapide si genereaza mai putina caldura decât produsele construite de Motorola si IBM.
In ultimii câtiva ani, producatorul PC-urilor Mac a cumparat companii producatoare de cipuri, a angajat ingineri si a creat modele de procesoane bazate pe tehnologia ARM, pntru iPhone si iPad.
ARM, din Cambridge, Marea Britanie, licentiaza modele de cipuri si tehnologia aferenta catre companii precum Qualcomm, Texas Instruments sau Apple.
In urma informatiilor, actiunile ARM au inchis in crestere cu 2,1%, dupa un avans de pâna la 5,8% in timpul tranzactiilor, potrivit agentiei de presa Mediafax.

Sursa : http://www.yoda.ro

Cum sa ajungi hacker. Cea mai restransa comunitate din Internet nu primeste pe oricine


Afla tot ce trebuie sa stii ca sa ajungi un hacker respectat in comunitate.
Ni-i imaginam in sali intunecate, gata-gata sa trosneasca serverele NASA sau sa dea de pamant cu Pentagonul. Ne gandim ca sunt copii geniali, care dau spargeri la companii importante si ulterior ajung sa lucreze acolo pe niste sume grase. Asa ar fi descrisi hackerii de cei mai multi dintre utilizatorii Internetului. Parerea, insa, este cat se poate de falsa.
In mediul online exista o comunitate a expertilor, o comunitate solida, cu reguli clare, aparute inca de pe vremea primelor retele de calculatoare. Membrii ei sunt adevaratii hackeri, care nu vor sa aiba de-a face cu pustanii teribili ce vor sa-si faca un nume lansand atacuri online. Pe acestia, hackerii adevarati, acei experti in calculatoare mereu de partea binelui si a tehnologiei, ii numesc crackeri sau "palarii negre", si ii declara persona non grata. 
"Hackerii adevarati ii considera pe crackeri lenesi, iresponsabili si nu foarte destepti, reprosandu-le ca a fi in stare sa spargi o protectie te face hacker in masura in care a porni un automobil prin efractie te face inginer. (...) Diferenta esentiala este ca hackerii construiesc, iar crackerii distrug", spune Eric Steven Raymond, un programator american care sustine miscarea open source si unui dintre primii hackeri. El este si autorul cartii Catedrala si bazarul, care incearca sa demonstreze de ce softurile scrise de hackerii adevarati sunt mai bine facute decat cele care sunt produsul unor corporatii de software.


Atitudinea hackerilor

Inainte de toate, trebuie sa intelegi ce presupune termenul. Hackerii rezolva probleme si construiesc lucruri. Ei cred in liberate si in ajutor reciproc. Acestea sunt si calitatile pe care le asteapta de la cei care vor sa intre in clubul lor select. Intreaga lor activitate functioneaza pe principiul "gift culture", adica esti cu atat mai valoros, cu cat lasi mai multe lucruri omenirii.
Exista si cateva lucruri scrise care defindesc atitudinea hackerilor:
  • lumea este plina de probleme care asteapta sa fie rezolvate
  • nicio problema nu trebuie sa fie rezolvata de doua ori
  • plictiseala si munca neinteresanta sunt rele
  • libertatea este buna
  • atitudinea nu tine locul unor competente

Castiga respectul comunitatii

Nu este suficient sa te autointitulezi hacker. Aceasta titulatura trebuie sa vina din partea comunitatii. Daca solutiile pe care le propui tu sunt bune, ramane la latitudinea comunitatii sa judece. 
Unul dintre lucrurile pe care le poti face pentru a deveni cunoscut in comunitate este sa scrii soft open source, care presupune punerea la dispozitia tuturor a surselor programelor create de tine. "Am invatat in experienta mea de 25 ca sa tii secrete atunci cand faci un soft este o idee proasta", spune E. S. Raymond:

Poti incepe prin a testa si a elimina erorile unor softuri open source. Orice programator apreciaza testerii buni, pentru ca il pot ajuta sa salveze timp pretios si sa ofere un soft construit mai bine.
O alta metoda ar fi sa publici informatii utile, intelegand aici colectarea si filtrarea informatiilor importante pe pagini web sau liste FAQ, pe care sa le pui apoi la dispozitia tuturor.
Poti castiga respectul comunitatii si realizand lucruri mai simple, cum sunt administrarea listelor de mail, moderarea newsgroup-urilor, intretinerea unor site-uri cu arhive de software si asa mai departe. 

Invata programare

Ca sa fii hacker veritabil trebuie sa devii un programator foarte bun. Nu ai cum sa pacalesti sistemul. Conteaza doar rezultatele muncii tale, nu cum arati sau ce relatii ai.
Cea mai buna metoda de a invata programare este sa te uiti peste cod scris de experti. Si trebuie sa faci asta zi de zi, ani de zile. Un hacker adevarat este capabil, totusi, sa invete un nou limbaj de programare in cateva zile, reusind sa faca diverse conexiuni in creier cu alte limbaje pe care le cunoaste deja.
Hackerii iti recomanda sa incepi cu Python, un limbaj cu un design clar si pentru care gasesti multa documentatie. O alternativa la el Java. Lucrurile vor incepe sa prinda contur atunci cand te vei apuca de C sau de Perl. Multi oameni invata Perl ca sa evite C, care poate sa consume mult timp pe partea de debugging sau de corectare a erorilor. Apoi, daca reusesti sa treci la LIPS, ai toate sansele sa te faci cunoscut in comunitate. E important, de asemenea, sa te familiarizezi cu Unix si sa stii si HTML.
Cu toate ca multi dintre hackeri spun despre ei ca sunt programatori, e foarte probabil sa fie mai mult de atat, sa aiba, de exemplu, cunostinte destul de solide de grafica sau de hardware.


Ce fac hackerii in timpul lor liber

Sa fii hacker nu e ceva ce iti propui, ci mai repede ceva ce iti vine natural. Pentru cei mai mult dintre ei, nu exista o distinctie clara intre munca si joaca, sau intre arta si stiinta.
Cand, totusi, isi inchid calculatoarele, multi dintre hackeri citesc SF, practica arte martiale, fac meditatie sau asculta muzica buna.

Sursa : http://www.yoda.ro

Descoperire îngrijorătoare în rândul urangutanilor din Borneo: a părăsit Ebola continentul african?


Urangutanii constituie specia de maimuţe antropoide ce prezintă cel mai mare risc de extincţie. Acum, aceştia sunt supuşi unei noi ameninţări: virusul Ebola, sau unul similar acestuia. Cercetătorii au descoperit că urangutanii din Borneo prezintă anticorpi care recunosc atât specia asiatică a virusului Ebola, cât şi cele patru virusuri africane ale Ebolei şi un alt virus african similar, Marburg.

Până acum, niciunul din virusurile africane nu a mai fost întâlnit în afara Africii. Această descoperire surprinzătoare a fost dată publicităţii de conducătorul studiului, Chairul Anwar Nidom de la Universitatea Airlangga din Surabaya (Indonezia), cu ocazia unei conferinţe organizate săptămâna trecută.
Urangutanii sunt singurele maimuţe antropoide asiatice, toate celelalte – cimpanzeii, gorilele şi cimpanzeii bonobo – fiind africane. Din cauza defrişării pădurilor în scopul obţinerii de teren agricol, doar 40.000 de urangutani mai supravieţuiesc pe insulele Sumatra şi Borneo, cu 20.000 mai puţini decât acum un deceniu.
Cu ocazia unei cercetări a mamiferelor sălbatice ce avea ca scop identificarea animalelor afectate de H5N1, echipa condusă de Nidom a colectat sânge de la 353 de urangutani care trăiesc în două rezervaţii naturale din Borneo. Apoi, oamenii de ştiinţă au testat mostrele pentru a identifica anticorpii la gripă şi alte infecţii, aflând astfel bolile de care au suferit urangutanii.
Spre surprinderea cercetătorilor, 65 de urangutani prezentau anticorpi care reacţionau la proteinele de la una din cele 4 specii africane de Ebola sau de la Marburg.
Ebola ucide cimpanzeii africani şi gorilele de câmp, fiind o ameninţare pentru ambele specii. Cu toate acestea, urangutanii au supravieţuit. Cercetătorii afirmă că este posibil să fie vorba despre o altă afecţiune. „Ar putea fi vorba despre filovirusuri care nu provoacă afecţiuni primatelor”, afirmă Thomas Geisbert, un expert în Ebola de la Universitatea Texas, care notează că anticorpii la ebola africană ar fi putut reacţiona la aceştia. Fără a avea acces la virus în sine şi la secvenţa sa genetică, cercetătorii nu pot da un verdict clar.
Ayato Takada, un specialist de la Universitatea Hokkaido care a participat la studiul din Borneo, afirmă la rândul său că este necesară descoperirea virusului care i-a afectat pe urangutani. Acum, cercetătorii intenţionează să testeze porcii din regiune şi să colecteze mostre de la lilieci.

Sursa : http://www.descopera.ro

Imagini spectaculoase de pe radar cu asteroidul care a ajuns mai aproape ca niciodata de Pamant




Intre 28 si 30 octombrie acest obiect a trecut pe langa Terra. Niciun pamantean obisnuit nu i-a sesizat prezenta. Cercetatorii de la NASA l-au urmarit insa indeaproape si acum au dat publicitatii imagini in premiera cu gigantul obiect.

Se numeste 2007 PA8 si este lat de nu mai putin de 1 mila (1,6 kilometri). Nu vorbim despre o nava spatiala extraterestra desprinsa din Star Trek, ci despre un asteroid gigant si cat se poate de real.

Specialistii centrul de cercetare californian Deep Space Network al NASA i-au urmarit toate miscarile si au colectat cat de multe date au putut despre acesta.

Si pentru ca in ultimii 200 de ani asteroidul 2007 PA8 nu a fost niciodata atat de aproape de Terra ca la sfarsitul lunii trecute, cercetatorii NASA au generat o serie de imagini pe baza datelor colectate.

In 5 noiembrie asteroidul 2007 PA8 a fost cel mai aproape de Pamant, la 4 milioane de mile, de 17 ori distanta dintre Terra si Luna.

"Imaginile radar arata ca asteroidul are o forma alungita", se arata in comunicatul de presa eliberat deJet Propulsion Laboratory al NASA.

Sursa : http://stirileprotv.ro

Apple, condamnată la plata a 368 milioane dolari companiei VirnetX, pentru încălcarea unor patente


Apple a fost condamnată în Statele Unite la plata a 368,2 milioane de dolari companiei VirnetX Holding, pentru încălcarea unor patente legate de tehnologia de reţele virtuale private, folosită la funcţia FaceTime a iPhone, iPad şi PC-urile Mac, transmite Bloomberg.
Acţiunile VirnetX au crescut în urma informaţiei cu 23%, după ce în timpul tranzacţiilor au avansat cu până la 31%.
Un juriu federal din Texas a decis că funcţia FaceTime folosită pe iPhone, iPad şi PC-urile Mac încalcă patru patente ale VirnetX.
În 2010, VirnetX a câştigat 200 de milioane de dolari în urma unui acord încheiat cu Microsoft, pentru închiderea unui litigiu legat de aceeaşi tehnologie.
"Victoria stabileşte încă o dată importanţa portofoliului nostru de patente", a declarat directorul general al VirnetX, Kendall Larsen.

Sursa : http://www.zf.ro

Apple face pregătiri pentru iPad Mini 2, cu ecran Retina Display


Deşi tableta iPad Mini abia a fost lansată iar stocurile încă nu sunt aprovizionate pe deplin, furnizorii Apple de componente fac deja pregătiri pentru următoarea tabletă din seria “Mini”, iar cap de afiş pe lista de ingrediente este o nouă generaţie de ecrane Retina Display, ce vor intra în producţie până la jumătatea anului viitor.
Tableta iPad Mini va avea un înlocuitor cu ecran Retina DisplayTableta iPad Mini va avea un înlocuitor cu ecran Retina Display

iPad Mini 2 ar urma să aibă tot un ecran cu diagonală 7.9 inch, dar în loc de rezoluţia 1024x768 pixeli (163 ppi) folosită pentru modelul actual ne vom desfăta ochii cu imagini la claritate de patru ori mai mare, redate folosind rezoluţie 2048 x 1536 pixeli, corespunzătoare unei densităţi de 324 ppi. Spre comparaţie, tabletele Samsung Nexus 10 cu ecran de 10.1 inch şi rezoluţie 2560x1600 pixeli ating o densitate de 300 dpi, considerată deja de mulţi critici ca fiind un exces plătit prin compromisuri nedorite, cum ar fi rată de contrast şi luminozitate sub medie, dar mai ales un consum prea mare de energie ce compromite autonomia bateriei. Rămâne de văzut dacă inginerii Apple vor reuşi să găsească în timp util o rezolvare pentru aceste impedimente, evitând situaţia nedorită în care avantajele ecranului cu rezoluţie superioară ajung să fie folosite excesiv în campaniile de promovare, trecând sub covor probleme de care utilizatorii se vor lovi mai târziu.
Privind noua foaie de parcurs, devine uşor de înţeles de ce Apple a ales să lanseze iPad Mini cu un ecran considerat bun, dar totuşi fără tehnologia Retina Display utilizată la tabletele iPad de mărime normală. Pe lângă scuza de a lăsa suficiente motive de upgrade la tableta iPad Mini 2, Apple s-a asigurat astfel şi că toate aplicaţiile iOS existente funcţionează din start cu tableta iPad Mini, fără a risca probleme de compatibilitate.
Cât despre autonomia viitoarei tablete iPad Mini cu ecran Retina Display, se pare că perspectivele sunt încurajatoare, după ce furnizorul AUO a anunţat progrese semnificative către adoptarea tehnologiei IGZO, preluată de la Sharp. În demonstraţiile făcute ce-i drept cu ecrane de rezoluţie 1280 x 800 pixeli, tehnologia IGZO a arătat îmbunătăţiri semnificative pentru autonomia bateriei, obţinute fără a reduce luminozitatea imaginilor afişate. Suplimentar, ecranele AUO vor folosi şi o tehnologie nimită Gate IC on array (GOA), ce permite instalarea în carcase cu ramă mai îngustă decât este posibil în prezent.
Ţinând cont de data la care a fost lansat iPad Mini, tableta Apple iPad Mini 2 nu este aşteptată în magazine mai devreme de toamna anului 2013.

Sursa : http://www.go4it.ro

THQ o duce din ce in ce mai rau. Amana mai multe jocuri.THQ o duce din ce in ce mai rau. Amana mai multe jocuri.


Publisherul THQ este intr-un declin continuu inca de anul trecut, iar lansarea lui Darksiders II nu pare sa fi imbunatatit situatia. In cea mai recenta intalnire cu investitorii, Jason Rubin, presedintele companiei, a dezvaluit ca mai multe titluri importante au fost amanate, pentru a putea primi un plus de finisare.
Jocurile in cauza fac parte din cele mai importante serii pe care THQ inca le are in ograda, incepand cu Metro: Last Light si continuand cu celebra serie de jocuri de strategie Company of Heroes. Astfel atat shooterul ucrainienilor de la 4A Games, cat si Company of Heroes 2 de la Relic Entertainment, vor fi lansate in luna martie a anului viitor, chiar daca initial trebuiau sa ajunga in magazine in primele saptamani din 2013. South Park: The Stick of Truth, dezvoltat de Obsidian Games, va intarzia de asemenea, fiind mutat in anul fiscal 2014 al companiei, care incepe in luna aprilie.
Astfel, THQ incearca sa mareasca profiturile ultimului trimestru din anul fiscal 2013 si sa porneasca urmatorul an cu ceva mai multa forta, intrucat in decursul acestuia sunt programate si noi jocuriHomefront, Saint’s Row, si un nou shooter bazat pe CryEngine 3 de la studioul Turtle Rock.

Sursa : http://playtech.ro

Descoperire arheologică UIMITOARE pe şantierul centurii Tecuciului

O aşezare din Epoca Bronzului a fost descoperită în timpul lucrărilor de construcţie pe şoseaua de centură a Tecuciului. Potrivit arheologului Paul Ciobotaru, lucrările la centură au fost oprite, după ce s-a constatat că o zonă de aproximativ 300 de metri pătraţi are potenţial arheologic, acolo organizându-se un şantier arheologic, scrie Agerpres

Descoperire arheologica pe santierul drumului de centura din Tecuci
Descoperire arheologica pe santierul drumului de centura din Tecuci / FOTO: ghimpele.ro
"În urma efectuării diagnosticului arheologic s-a constat că mai multe arii restrânse aveau un bogat potenţial în acest sens, aşa că s-a izolat un perimetru total de 300 de metri pătraţi. S-a descoperit un cenuşar - zonă de locuire structurată, de obicei, pe mai multe nivele, în funcţie de mărime şi de numărul de oameni pe care îi adăpostea. Am descoperit, în zonă gropi menajere şi gropi de cult. Avem multe fragmente ceramice, osoase sau din piatră, dar şi mase întregi. Cultura identificată aici este Sântana de Mureş - Cerneahov", a declarat, miercuri, Ciobotaru. Durata lucrărilor arheologice va depinde de starea vremii, dar se speră ca într-un timp cât mai scurt să se reia construcţia şoselei de centură.


Sursa : http://www.realitatea.net

Google Voice intampina probleme tehnice


Unul dintre cei mai importanti concurenti pentru omniprezentul serviciu Skype esteGoogle Voice. Din pacate, cu toata puterea celor de la Google, nici buna functionare a acestuia nu este ferita de evenimente.
Pagini intregi de forumuri Google Voice au fost “umplute” in urma cu mai putin de 24 de ore cu sesizari referitoare la o problema foarte grava ce afecta partea de SMS a serviciului. In practica, mai multe mesaje trimise de pe un singur cont apareau receptorului ca fiind trimise de pe numere aleatorii de telefon. Problema a luat amploare la scurt timp dupa ce primii utilizatori contactati, printr-un banal reply, au inceput sa raspunda unor numere de telefon care nici macar nu erau de Google Voice. Desi nu a afectat si partea de voce a serviciului, problema poate fi reprodusa cu usurinta atat prin intermediul unei aplicatii Google Voice de PC sau Mobile cat si prin intermediul website-ului serviciului.
In mai putin de cateva ore de la prima sesizare pe contul de Twitter Google Voice s-a recunoscut problema si s-a atras atentia asupra faptului ca ar trebui sa fie rezolvata pentru toata lumea. E cineva utilizator de Google Voice printre voi?


Sursa : http://playtech.ro