joi, 18 octombrie 2012

Mister rezolvat. Ce s-a intamplat cu Terra, in urma cu cateva miliarde de ani




Mostrele de sol lunar aduse de misiunile Apollo au ajutat la rezolvarea unui mare mister la care oamenii de stiinta nu aveau pana acum un raspuns, ci doar ipoteze: cum s-a format Luna.

Mostrele de sol au urme pregnante de zinc, ceea ce demonstreaza ca satelitul natural al Pamantului s-a format in urma unui impact cataclismic, care a avut loc in urma cu cateva miliarde de ani. Ipoteza aceasta exista de zeci de ani, insa acum savantii au proba fizica a acestei coliziuni extraordinare.

Teoria, lansata in 1975, spune ca o planeta numita Theia, de dimensiunea lui Marte, a intrat in coliziune cu Pamantul, precizeaza Daily Mail.

In urma impactului, Theia a fost complet distrusa, la fel si mare parte a vechiului Pamant. Resturile de roci au format Luna, insa multe au cazut pe Terra.

Cele 20 de mostre de sol lunar analizate acum au fost aduse in 1970, in cadrul misiunilor Apollo.

La scurt timp dupa formare, Luna orbita mult mai aproape de Terra, ea departandu-se in timp. Fiind foarte aproape, a dat nastere la maree uriase, care au ajutat la aparitia vietii pe planeta noastra.

Micul nostru satelit are o importanta covarsitoare, fara el viata aici ar fi greu de suportat, explicaFrederic Moynier de la Universitatea din St Louis: Pamantul s-ar invarti mult mai rapid, zilele ar fi mai scurte, iar clima mult mai haotica. Probabil ca oamenii nu ar fi putut evolua pe o asemenea planeta, care ar fi fost radical diferita de ce cunoastem noi acum.

Tabletele Allview Alldro Speed i si Allview AllDro Speed trec pe Android 4.0.4

Tabletele Allview Alldro Speed i si Allview AllDro Speed trec pe Android 4.0.4


Producatorul autohton Allview lanseaza update-ul Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich pentru doua dintre tablete
Allview ofera posibilitatea actualizarii sistemului de operare pentru tableteleAllDro Speed si Alldro Speed i, la Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich. Procedura de actualizare a sistemului de operare este disponibila pe site-ulallview.ro.
"Android 4.0.4 le ofera utilizatorilor numeroase imbunatatiri. In aceste conditii, lansarea update-ului la Android 4.0.4 pentru cele doua tablete reprezenta o necesitate pe care Allview nu putea sa o ignore" a declarat Laurentiu Titei, PR Specialist Allview.
Tabletele AllDro Speed, care ramane in top dupa 10 luni de vanzari, dar siAlldro Speed i, echipate cu sistemul de operare Android 4.0.4, dispun de o interfata mai simpla si mai interactiva, dar si de posibilitatea accesarii aplicatiilor deschise, direct din Lockscreen, fara sa necesite deblocarea ecranului.

Versiunea 4.0.4 a sistemului de operare de la Android face ca sistemul sa devina mai stabil, in conditii de utilizare intensa. In plus, imbunatateste semnificativ rotirea ecranului, care devine mai rapida si mai fluenta. Tranzitia intre ecrane devine, la randul sau, mai cursiva, iar experienta de navigare este optimizata. 
Android 4.0.4 aduce o aplicatie mult mai prietenoasa, mai fluida si cu timp de raspuns mult mai bun pentru camera foto. Aceasta este destinata in primul rand utilizatorilor care vor sa isi pastreze amintirile in imagini. 
Update-ul Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich va fi disponibil incepand cu data de 16 octombrie. Mai multe informatii despre tabletele AllDro Speed si Alldro Speed i, dar si despre procedura de actualizare a sistemului de operare pot fi consultate pe pagina de prezentare a produselor de pe site-ul producatorului,www.allview.ro

VIDEO: Sony anunta Xperia VL, un smartphone cu display mare si camera de 13 MP

VIDEO: Sony anunta Xperia VL, un smartphone cu display mare si camera de 13 MP


Xperia VL, smartphone-ul Sony rezistent la apa si praf. GALERIE FOTO
Producatorul japonez anunta Sony Xperia VL (SOL21), un smartphone rezistent la apa si praf, cu sunet ClearAudio+. Gadgetul are instalat sistemul de operare Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich.
Smartphone-ul are un ecran HD Reality de 4,3 inch, cu o rezolutie de 1280 × 720 pixeli. Xperia VL este compatibil LTE si are conectivitate NFC (Near Field Communication).
Camera are rezolutie mare de 13 MP, ce poate fotografia si in conditii de luminozitate scazuta. Utilizatorii pot previzualiza fotografiile folosind o serie de efecte speciale cu functia Picture Effect.
Xperia VL va fi nisponibil la sfarsitul acestui an in Japonia.
Specificatii tehnice:
  • Dimensiuni: 129 × 65 × 8,7 mm
  • Greutate: 120 grame
  • Ecran: 4,3 inch, HD Reality
  • Rezolutie: 1280 × 720 px
  • OS: Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich
  • Memorie RAM: 1 GB
  • Spatiu de stocare: 16 GB
  • Conectivitate: LTE, NFC
  • Wi-Fi: 802.11a/b/g/n
  • Bluetooth: 4.0
  • Camera: 13 MP
  • Baterie: 1700 mAh
  • Autonomie convorbiri: 700 min
  • Stand-by: 3G: 490 ore / LTE: 320 ore


http://youtu.be/AgRNhMQkIcg


http://youtu.be/Onk5sHCjgYQ

Cercetatorii au sters amintirile unor soareci care dormeau

Cercetatorii au sters amintirile unor soareci care dormeau


Oamenii de stiinta de la Stanford sustin ca procedeul va putea fi folosit si pentru oameni, in scurt timp.
Oamenii de stiinta de la Universitatea Stanford sustin ca au reusit sa le stearga amintirile traumatice unor soareci, in timp ce dormeau. Studiul lor are drept scop ajutarea oamenilor care sufera de stres post-traumatic, scrieNature.
In cazul acestei boli, tratamentul clasic presupune povestirea si repovestirea evenimentelor dureroase prin care a trecut persoana respectiva sperand ca, la un moment dat, aceasta sa depaseasca momentul si sa invete sa il accepte. Nu exista, insa, nicio garantie ca acest lucru i se intampla unui individ.
In studiul lor, oamenii de stiinta le-au indus soarecilor aceasta boala. De fiecare data cand rozatoarele erau expuse mirosului de iasomie, ele erau curentate. Apoi, jumatate din soareci au primit tratamentul conventional. In timp ce dormeau, au fost expusi mirosului de iasomie care nu era insotit si de socuri electrice. Acesti soareci, la fel ca oamenii cu stres post-traumatic, dupa vindecare. aveau tendinta de a dezvolta, din nou, simptomele afectiunii.
Celalalt grup de animale a fost testat cu o tehnica inovatoare. Cercetatorii le-au dat un medicament care bloca producerea unei proteine intr-o zona a amigdalei, o parte a creierului asociata cu amintitirile care provoaca teama. Medicamentul le-a fost dat chiar inainte sa mearga la culcare. Apoi, cercetatorii au expus animalele la mirosul de iasomie. La trezire, aceste animale nu pareau sa se mai teama de el.
Oamenii de stiinta spun ca aceasta tehnica ar putea fi folosita si in cazul oamenilor. Ei cred ca medicamentele impotriva anxietatii ar putea genera astfel de efecte si in cazul nostru.

Gloria epocii DOS, Carmageddon, a fost lansat în App Store


Acum 15 ani, lansarea jocului Carmageddon a declanşat un scandal monstruos, jocul auto în care era mai plăcut să termini cursele prin eliminarea maşinilor adversarilor şi să obţii bani pentru îmbunătăţiri călcând sub roţi pietonii fiind considerat prea dur. Dar vremurile s-au schimbat iar nivelul toleranţei a crescut, astfel încât Carmageddon poate stârni astfel eventual doar zâmbete în loc de furie.
După o campanie Kickstarter care a strâns 650.000 de dolari, producătorul Stainless Games al titlului original a cumpărat înapoi drepturile de autor pentru acest titlu şi a finalizat portarea acestuia pe platforma iOS, jocul ajungând în cursul zilei de ieri în App Store.

Carmageddon nu este un remake al titlului original, ci doar o portare, deci nivelul graficii este depăşit şi poate dezamăgi amatorii de Asphalt 7 sau RealRacing 2. În ciuda numărului scăzut de poligoane, a lipsei unui sistem de particule şi a texturilor cu rezoluţie scăzută, acesta a rămas la fel de amuzant şi înfierbântat şi permite jucătorilor mai bătrâni să retrăiască atmosfera legendară într-un mediu full-touch şi să le ofere jucătorilor mai tineri o mostră a epocii jocurilor DOS. Jocul a primit ca îmbunătăţiri doar suport pentru Game Center, achievement-uri, posibilitatea de înregistrare a unei reluări şi amplasarea ei pe YouTube şi suport pentru controlul touch şi accelerometru.

Lansat pe iPhone, iPad şi iPod Touch şi necesitând iOS 5.1 sau superior, Carmageddon va ajunge şi pe terminalele Android undeva la sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor. Iar în cazul în care tehnologia depăşită a acestuia este un impediment, puteţi aştepta versiunea cu adevărat nouă, numită Carmageddon: Reincarnation, care va fi lansată pe platformele Windows, OS X şi Linux în februarie 2013.


Dezastru la Nokia. Finlandezii au inregistrat pierderi de 1 miliard de euro

Dezastru la Nokia. Finlandezii au inregistrat pierderi de 1 miliard de euro

Nokia a inregistrat pierderi de aproape 1 miliard de euro in trimestrul al treilea. Finlandezii par ca nu-si mai revin, fiind al saselea trimestru consecutiv de cand sunt pe minus, potrivit Bloomberg.
Finlandezii au anuntat azi pierderi nete de 969 milioane pentru al treilea trimestru, fata de 88 de milioane in acceasi perioada a anului trecut. Vanzarile Smartphone-urilor Lumia a scazut la 2,9 milioane unitati, de la 4 milioane inregistrate in trimestrul anterior.
Compania ar putea sa opreasca trendul descendent dupa lansarea pe piata a celei de-a doua generatie Lumia cu Windows Phone 8 si incarcare wireless. Finlandezii au anuntat in urma cu aproape doua luni doua noi modele: Nokia Lumia 920 si Nokia Lumia 820.

Instagram si istoria. Cum ar fi aratat Einstein daca si-ar fi facut poze cu Instagram

Instagram si istoria. Cum ar fi aratat Einstein daca si-ar fi facut poze cu Instagram


Instagram a aparut in 2010. Ne putem imagina, insa, cum ar fi aratat multe dintre figurile istorice.
Instagram face mare valva pe Internet, si n-a trecut mult pana cand cineva si-a imaginat cum ar fi aratat cele mai cunoscute personale istorice, dar si cateva vedete, cu ajutorul acestei aplicatii. Cei de la hollywoodleek.com au trecut la treaba. Iata ce le-a iesit:

1. Albert Einstein
albert-einstein-historical-instagram
 2. Abraham Lincoln
The-Emancipator-historical-instagram
 3. Harry Houdini
Houdini-historical-instagram
 4. Adolf Hitler
Adolph-Hitler-historical-instagram
5. Elvis Presley
ELvis-historical-instagram
6. Alexander Graham Bell
AlexanderBell-historical-instagram
7. Mark Twain
Twain-Train-historical-instagram
8. Ghandi
ghandi-historical-instagram
9. Maica Teresa
mother-teresa-historical-insagram
10. Napolian Bonaparte
napolian-bonopart-historical-instagram
11. Thomas Jefferson 
Thomas-Jefferson-historial-instagram
12. Iisus Hristos
Jesus-historical-instagram
13. Marilyn Monroe
marilyn monroe historical instagram

Ce am putea aştepta la evenimentul Android din 29 octombrie


Dacă săptămâna viitoare este una importantă pentru Apple, cea care va urma după ea se anunţă una importantă pentru Google, compania anunţând un eveniment Android pentru data de 29 octombrie. Anunţul invitaţiei este spartan -"Playground is open", însă evenimentul ar putea aduce o serie de lucruri interesante.
Cel mai important dintre acestea, şi cu cea mai mare şansă de materializare, este prezentarea unei noi generaţii a terminalului Nexus. Terminalul a avut parte de atenţie în ultimele săptămâni, produsul fabricat de LG ieşind la iveală într-o serie de imagini şi capturi foto de test. Bursa zvonurilor vehiculează şi posibilitatea ca Google să prezinte mai multe terminale noi, însă acest lucru are şanse destul de slabe de materializare.
Cel de-al doilea punct de interes ar putea fi lansarea tabletei Google Nexus 7 în varianta cu 32GB de stocare internă la un preţ similar versiunii curente de 16GB, o mutare impusă de iminenţa lansăriiversiunii reduse a celebrei tablete iPad a concurentului Apple. Ca şi în cazul terminalelor mobile, se vehiculează posibilitatea lansării unei noi tablete cu ecran de 10,1", fabricată de Samsung, un produs cu ecran cu rezoluţie mare care este zvonit de aproape un an.
În final, odată cu acest eveniment ar putea fi lansată şi versiunea 4.2 a sistemului de operare Android. O actualizare minoră, aceasta va aduce o serie de îmbunătăţiri ale interfeţei, securitate îmbunătăţită de SELinux, îmbunătăţiri ale modulului VPN şi altele, pe care le-am putea afla pe data de 29 octombrie.
Ca de obicei, evenimentul va fi transmis live de Google prin intermediul propriului canal YouTubededicat acestui sistem de operare.

Download WinZip 17



  • Rating:
    1
    2
    3
    4
    5
    Nota 0 (0 voturi)
  • Dimensiune: 0.35 MB
  • Download-uri: 62

Descriere WinZip 17


WinZip 17 este unul dintre cele mai longevive şi populare programe de arhivare, compatibil cu sistemul de operare Windows.
Arhivatorul permite backup-ul fişierelor de pe hard disk şi protejarea datelor folosind cheie de criptare şi parolă, trimiterea arhivelor rezultate unui server FTP sau adăugarea ca ataşament pentru mesaje email.
Principalele avantaje oferite de arhivatorul WinZip 17 sunt:
  • Timpi de arhivare reduşi şi cerinţe mici de sistem
  • Opţiuni pentru distribuirea şi trimiterea fişierelor arhivate prin e-mail
  • WinZiP Cloud Service, folosit pentru distribuirea rapidă a fişierelor între utilizatori, fără a mai apela la mesaje email sau alte servicii pentru transferuri de fişiere.
  • Suport pentru copierea fişierelor arhivate direct în contul Dropbox, Google Drive sau Microsoft SkyDrive
  • Suport pentru distribuirea arhivelor cu fişiere prin intermediul reţelelor de socializare Facebook, Twitter şi LinkedIn
  • Conţine unelte pentru conversia documentelor Microsoft Office în format PDF, redimensionarea imaginilor şi adăugarea de watermark-uri
  • Gadget WinZip pentru desktop-ul windows, ce simplifică operaţiile de arhivare şi dezarhivare a fişierelor
  • Funcţie de securizare a fişierelor cu parolă de acces şi sistem de criptare AES .
  • Asigură ştergerea securizată a fişierelor originale după depozitara acestora în arhive criptate. Procedeul este necesar pentru a prevenii recuperarea datelor originale de către persoane neutorizate.
  • Suport pentru sisteme de operare pe 64 Biţi, cu optimizări de performanţă pentru procesoare Intel şi AMD.
  • Compatibil cu platforma AMD Fusion şi unităţi GPU din familia Radeon, utilizate pentru accelerarea operaţiilor de arhivare.
  • Suport pentru utilizarea din conturi de utilizator diferite.
  • Funcţie Backup pentru păstrarea de copii arhivate ale documentelor importante. Sarcinile de backup sunt repetate la intervale regulate iar arhivele rezultate sunt salvate pe server FTP, discuri CD/DVD/Blu-ray, sau o altă locaţie de pe hard disk.
În afara formatului ZIP, WinZip 17 permite şi extragerea conţinutului din arhive RAR, 7-Zip, TAR, CAB, LHA, GZIP, BZ2, precum şi imagini CD/DVD cu format ISO sau IMG.

VIDEO: ASUS anunta Padfone 2. Cand ajunge in Romania si la ce pret

VIDEO: ASUS anunta Padfone 2. Cand ajunge in Romania si la ce pret


Taiwanezii lanseaza cea de-a doua generatie a smartphone-ului care se transforma in tableta. GALERIE FOTO
ASUS a anuntat cea de-a doua generatie PadFone 2, mai rapid, intuitriv si cu un design frumos. Gadgetul poate fi folosit atat ca smartphone, dar si ca tableta dock (PadFone Station) cu ecran de 10.1 inch.
PadFone 2 are un ecran Super IPS+ de 4,7 inch cu o rezolutie de  1280 x 720 pixeli. PadFone Station are un display IPS de 10,1 inch.
Camera are o rezolutie mare de 13 MP cu autofocalizare, diafragma F2.4 si inregistrare video 1080p. Smartphone-ul are un procesor cu patru nuclee cu frecventa de 1,5 GHz.
PadFone 2 va fi disponibil in Romania la sfarsitul lunii decembrie pentru un pret de 799 euro, versiunea cu spatiu de stocare de 32 GB si pentru 899 euro, versiunea de 64 GB. Preturile includ si PadFone Station.
Specificatii tehnice:
Padfone 2:
  • Dimensiuni: 137,9 x 68,9 x 9 mm
  • Greutate: 135 grame
  • Culori: negru, alb
  • Ecran: Super IPS+, 4,7 inch
  • Rezolutie: HD 1280 x 720 pixeli 
  • Protectie: Corning Gorilla
  • Camera: 13 MP, autofocalizare
  • Diafragma: F2.4
  • Video: redare/inregistrare 1080p
  • Camera frontala: 1,2 MP
  • OS: Android 4.0.3 Ice Cream Sandwich
  • Chip: Qualcomm Snapdragon S4
  • Procesor: quad-core Cortex A15, 1,5 GHz
  • Procesor grafic: Adreno 320
  • Memorie RAM: 2 GB LPDDR2
  • Memorie Flash eMMc: 6 GB / 32 GB / 64 GB
  • Cloud: 50 GB free ASUS Webstorage (2 ani)
  • Conectivitate: Bluetooth 4.0
  • Wi-Fi: 802.11 a/b/g/n
  • Retea: LTE / WCDMA / EDGE / GPRS / GSM
  • HSPA+ UL:5.76 Mbps / DL:21 Mbps
  • LTE UL:50 Mbps / DL:100 Mbps
  • Baterie: 2140 mAh Lithium
  • Autonomie convorbiri: 16 ore (3G)
  • Stand-by: 352 ore (3G)
Padfone Station:
  • Greutate: 514 grame
  • Ecran: IPS, 10,1 inch
  • Rezolutie: WXGA 1280 x 800 pixeli
  • Protectie: Corning Gorilla
  • Camera frontala: 1 MP
  • Baterie: 19 Whr / 5000 mAh Lithium

http://youtu.be/04qO2XZ3UMc

Ipad Mini disponibil din Noiembrie (Zvon)


Mai sunt câteva săptămâni, sau zile, depinde cum numără fiecare timpul. Pregătiţi organele interne, rog doctorii să îşi ascute bine bisturiul şi să pregătească sălile pentru transplant de rinichi şi ficat.
Vă întrebaţi de ce dau aceste sfaturi? E simplu. Se lansează Ipad Mini. Mai exact în dată de 2 Noiembrie.
Bineînţeles, sursa nu este oficială, cei de la 9to5Mac au auzit nişte “şoapte” şi s-au grăbit să le împărtăşească cu noi. Normal, istoria ne-a învăţat că orice informaţie scăpată pe net s-a adeverit. Nu vreau să zic că face parte din marketingul fiecărei companii, doamne fereşte.
Se aşteaptă ca tableta să fie anunţată oficial în dată de 23 Octombrie, preţul o să fie 249$ sau 250$, cred că depinde de câţi bani o să facă în noiembrie populaţia. Display-ul o să fie de 7.8 inch, iar carcasa din aluminiu.

Cel mai mare UNLIKE din istoria Facebook. Ce i-a enervat la culme pe utilizatorii retelei

Cel mai mare UNLIKE din istoria Facebook. Ce i-a enervat la culme pe utilizatorii retelei


Scandalul urias a pornit in Statele Unite ale Americii, insa se poate aplica foarte bine si la noi.
Lupta politica din Statele Unite ale Americii, dintre Barack Obama si Mitt Romney, a ajuns si pe Facebook, fapt care a creat valuri de nemultumire in randul internautilor. 
Intr-un articol publicat pe site-ul CNN, polica e vazuta drept "Unlike-ul suprem" pe Facebook. Specialistii care analizeaza reteaua de socializare sustin ca multi dintre internautii iti strica relatiile pe care le au in viata reala cu prietenii lor, din cauza comportamentului de pe Facebook. 
Drept urmare, multi dintre utilizatorii americani ai site-ului de socializare au luat decizia de a nu mai vorbi despre politica pe Facebook.
Una dintre probleme este ca, spre deosebire de comunicarea fata in fata, comunicarea pe Facebook nu cunoaste nuante precum gesturi, tonul vocii, ironii.