marți, 18 decembrie 2012

Samsung Galaxy Grand, un nou terminal Android cu ecran mare şi rezoluţie dezamăgitoare


Deşi piaţa terminalelor mobile este cam amorţită în perioada sărbătorilor de iarnă, Samsung a anunţat astăzi un nou terminal mobil care calcă pe urmele modelelor Galaxy Note din punct de vedere al designului şi al dimensiunii ecranului, dar nici măcar nu încearcă să pretindă că s-ar ridica la nivelul acestora din alte puncte de vedere.
Noul Galaxy Grand oferă un ecran cu dimensiunea de 5”, aliniindu-se astfel cerinţei pentru ecran din ce în ce mai mari, dar dezamăgeşte atât prin implementarea unui panou TFT banal cât mai ales prin extrem de scăzuta rezoluţie de 800 x 480 pixeli.
Terminalul oferă o memorie RAM cu o capacitate de 1GB şi o stocare internă de 8GB, care poate fi extinsă cu un card MicroSD. Platforma hardware este necunoscută, Samsung afirmând doar că este un procesor dual-core tactat la 1,2GHz.
Lista specificaţiilor mai include un modem 2G/3G, terminalul fiind disponibil atât în variantă standard cât şi Dual SIM, o cameră foto de 8MP însoţită de o cameră frontală de 2MP, Bluetooth 4.0, modul wireless dual-band 802.11 a/b/g/n şi o baterie cu o capacitate de 2100 mAh.
Terminalul va rula Android 4.1.2 şi TouchWiz 5, la care se vor adăugă toate îmbunătăţirile aduse de Galaxy Note II, cum ar fi suportul pentru afişarea a două aplicaţii în paralel, dar nu oferă şi celebrul stilou digital S-Pen, lucru de aşteptat pentru un terminal care poate fi încadrat, în cel mai bun caz, în gama de mijloc.
Preţul si disponibilitatea acestui model sunt în prezent necunoscute.

Sursa : http://www.go4it.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu