vineri, 14 decembrie 2012

Noi specificaţii pentru viitorul terminal de vârf Sony Yuga


Nu este prima dată când auzim zvonuri despre viitorul terminal Sony care poartă numele de cod Yuga, însă, de data aceasta, specificaţiile pe care sursele afirmă că acest terminal le va avea sunt cea mai detaliate, chiar dacă nimeni nu poate garanta exactitatea lor.
Conform zvonurilor anterioare, Yuga ar fi urmat să folosească  un procesor quad-core tactat la 1,5GHz, probabil un model Qualcomm APQ8064 deja adoptat de câteva terminale, însă alegerea japonezilor se pare că se va îndrepta către un procesor de la Samsung, mai precis Exynos 5 Quad (5450). Preconizat a fi disponibil în primul trimestru al anului viitor, acesta ar fi disponibil la timp pentru a fi implementat în Yuga, a cărui lansare este aşteptată în lunile ianuarie sau februarie, când vor avea loc expoziţiile CES şi MWC.
Conform aceloraşi surse, terminalul va oferi o memorie RAM cu o capacitate de 3GB, o cameră foto cu senzor de 16MP, un ecran AMOLED cu diagonală de 5” şi rezoluţie Full HD şi o stocare internă de 128GB.
Aceste specificaţii sunt, fără îndoială, impresionante, însă vom afla dacă sunt în totalitate corecte în cel mult două luni şi jumătate. Saltul de la vechile specificaţii zvonite are însă o urmă de credibilitate dacă ţinem cont de recentele declaraţii ale directorului de marketing Sony, Dennis Van Schie, care a afirmat că japonezii lucrează la un terminal cu adevărat impresionat care va rivaliza cu Samsung Galaxy S III şi iPhone 5, admiţând totodată că oferta lor de terminale de top nu este prea competitivă.

Sursa : http://www.go4it.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu