joi, 20 decembrie 2012

Descoperire neaşteptată: o stea vecină deţine o planetă ca ar putea susţine viaţa


O echipă internaţională de astronomi a descoperit că Tau Ceti, cea mai apropiată stea care se aseamănă cu Soarele, are planete la fel cele din sistemul nostru solar. Mai mult, una dintre aceste planete orbitează în jurul stelei, în aşa-numita zonă locuibilă.

Tau Ceti se află la distanţă mică faţă de Pământ, mai exact ea este localizată la 12 ani lumină de noi, ceea ce în termeni cosmici s-ar traduce că se află la o aruncătură de băţ. De fapt, ea este atât de apropiată de noi încât noaptea o putem vedea cu ochiul liber. 
Cea mai incitantă veste este legată de planeta găsită în zona Goldilocks, loc în care temperatura nu este nici prea rece şi nici prea caldă, ci numai bună pentru susţinut viaţa. 
Descoperirea a fost realizată de o echipă de cercetători din Australia, Marea Britanie, Chile şi Statele Unite. În studiul lor, ei au aplicat o nouă tehnică pentru filtrarea informaţiilor de la mai bine de 6.000 de observaţii astronomice. Astfel ei susţin că au înregistrat semnale distorsionate, numite „zgomote” care maschează existenţa planetelor cu masă mică. Ei au aplicat tehnica asupra lui Tau Ceti şi au descoperit că nu este vorba de o stea singură ci de una cu un sistem planetar.
„Această descoperire este în concordanţă cu părerea noastră referitoare la faptul că din punct de vedere virtual fiecare stea are planete şi că galaxia trebuie să aibă multe astfel de planete asemănătoare cu Pământul”, a declarat Steve Vogt. 

Sursa : http://www.descopera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu