vineri, 9 noiembrie 2012

Vânzările de console şi jocuri retail, în scădere abruptă


Ori de câte ori un editor îndrăzneşte să deschisă subiectul erei Post PC, acesta este întâmpinat cu furci şi torţe de către cititori. După cum mi-am exprima opiniile acum ceva vreme, nu sunt pe deplin convins de valabilitatea acestei migraţii în acest moment, însă ultimul raport NPD Group afirmă că m-aş putea înşela amarnic.
Conform datelor publicate de compania de cercetare şi analiză a pieţei, piaţa vânzărilor retail de jocuri din Statele Unite s-a prăbuşit cu 25 de procente în ultimul an, aceasta ajungând în prezent la o valoare de 755,5 milioane de dolari. După cum se remarcă, analiza acoperă doar vânzările retail, nu şi cele în format digital, însă această scădere subliniază totuşi o tendinţă de orientare către distribuţia digitală, unde platformele mobile deţin o felie consistentă de piaţă. Conform NPD, piaţa retail reprezintă în acest moment circa jumătate din totalul vânzărilor de jocuri.
Conform NPD, motivul principal este scăderea vânzărilor de console, piaţa hardware prăbuşindu-se în acelaşi interval cu nu mai puţin de 37 de procente. Liderul pe această piaţa, Microsoft, a cunoscut şi el o scădere semnificativă a vânzărilor, compania livrând în ultimul trimestru doar 270.000 de console Xbox 360, o scădere de 31 de procente.
Coroborând această informaţie cu vânzările de sisteme desktop, care stagnează de o bună perioadă de timp, şi cu evoluţia pozitivă extrem de lentă a laptopurilor, singurii câştigători par a fi proprietarii magazinelor pentru terminale mobile şi tablete, adică Apple şi Google.

Sursa : http://www.go4it.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu