joi, 22 noiembrie 2012

Enigmatica planetă Makemake îşi dezvăluie secretele


Dincolo de orbita lui Pluto, în Sistemul Solar, orbitează o planetă din grupa aşa-numitelor „planete pitice”, clasă căreia îi aparţine, din 2006, şi Pluto. Planeta îndepărtată, mai mică decât Pluto, numită Makemake, este puţin cunoscută, iar astronomii presupuneau că ar avea o atmosferă similară cu cea a lui Pluto. Dar cercetări recente arată că lucrurile stau altfel.

Makemake are aproximativ două treimi din mărimea lui Pluto; este o lume îngheţată care, după cum arată ultimele observaţii astronomice, este lipsită de o atmosferă semnficativă, care să o înconjoare complet. Această caracteristică o deosebeşte de Pluto, făcând-o mai asemănătoare cu Eris, cea mai masivă dintre planetele pitice din Sistemul Solar.
O echipă de cercetători, condusă de Jose Luis Ortiz, de la Institutul de Astrofizică din Andalucia, Spania, a combinat mai multe date obţinute cu ajutorul a trei telescoape mari instalate în Chile - Very Large Telescope (VLT),  New Technology Telescope (NTT) şi TRAPPIST (TRAnsiting Planets and PlanetesImals Small Telescope) - şi alte câteva telescope mai mici din America de Sud, pentru a observa trecerea planetei pitice Makemake prin faţa unei stele îndepărtate (ocultare stelară). 
Aceasta este o metodă utilizată curent în astronomie petru identificarea şi caracterizarea unor planete; schimbările în luminozitatea stelei, în momentul trecerii planetei prin faţa ei, dau informaţii despre caractersticile planetei.
În cazul de faţă, când Makemake a trecut prin faţa stelei, lumina acesteia a dispărut şi apoi a reapărut foarte brusc, în loc de a se diminua şi a se intensifica apoi în mod treptat - un indiciu ce sugerează că planeta pitică nu prezintă o atmosferă dezvoltată. (E posibil totuşi ca atmosfera să existe local, în anumite regiuni ale planetei.)
Makemake este lipsită de sateliţi naturali şi se află la distanţă foarte mare de Pământ, fiind, din aceste cauze, foarte greu de studiat, astfel încât puţinele date pe care le avem despre ea sunt aproximative.
Aceste observaţii recente sporesc însă mult volumul cunoştinţelor noastre despre Makemake: astronomii au putut estima dimensiunile şi densitatea ei, au tras concluzii privind atmosfera şi au măsurat albedo-ul planetei (cât de mult din lumina Soarelui este reflectat de suprafaţa planetei). Albedo-ul lui Makemake are valoarea de cca. 0,77 - comparabil cu cel al zăpezii murdare; este mai mare decât al lui Pluto, dar mai mic decât al lui Eris.

Sursa : http://www.descopera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu