luni, 19 noiembrie 2012

Cele mai tari telefoane mobile sub 1.000 de lei

The PhoneGeeks, cel mai mare retailer al operatorului de telefonie mobilă Orange România, a prezentat azi o serie de telefoane mobile atrăgătoare şi accesibile pentru tineri, disponibile la preţuri mai mici de 1.000 de lei.

Adolescent cu smartphone
Adolescent cu smartphone
Foto: iStock
Pe piaţa locală de telefonie mobilă sunt disponibile o serie de dispozitive cu preţuri reduse, însă câteva dintre acestea se disting prin funcţionalităţile şi design-ul inovativ.

Printre aceste telefoane se numără modele precum Motorola Motoluxe, Samsung Galaxy Ace 2, Nokia Lumia 610, Samsung Galaxy Xcover, LG Optimus L7, BlackBerry 9320, Sony Xperia U, dar şi două modele dual sim pentru cei care vor să fie mult mai practici şi să renunţe la utilizarea a două dispozitive diferite, şi anume Allview Alldro P5 Dual Sim şi Sony Xperia Tipo Dual Sim.
Motorola Motoluxe este un telefon robust, cu spatele carcasei din metal şi cu un ecran de 4 inch, iar procesorul de 800 Mhz şi cei 512 Mb de RAM fac ca telefonul să funcţioneze foarte rapid. Având disponibilă o cameră foto/video de 8 Mpx şi slot pentru cardul de memorie de până la 32 Gb, telefonul poate realiza o mulţime de fotografii şi video-uri.
Samsung Galaxy Ace 2 aduce numeroase îmbunătăţiri faţă de versiunea precedentă, chiar dacă utilizează acelaşi procesor de 800 Mhz. Noua baterie de 1.500 mAh asigură o durată de funcţionare mai mare, în plus fiind extinsă şi capacitatea de memorie internă la 4 Gb.
„Ca şi performanţe, modelul Samsung Galaxy Xcover este unul cu funcţionalităţi medii, însă este cel mai rezistent telefon pe care l-am văzut până acum. De exemplu, poate rezista sub apă până la 15 minute", a adăugat Ionuț Mnerie de la EuroGSM.
Modelul LG Optimus L7 vine preinstalat cu sistemul Android 4.0.3, cu un procesor de 1 Ghz şi 512 Mb RAM, având cele mai performante capacităţi de operare dintre toate telefoanele prezentate în acest top. Cu o memorie internă de 4 Gb, o cameră foto de 5 Mpx şi o baterie de 1.700 mAh, telefonul este recomandat şi pentru realizarea de fotografii şi video, deoarece are o durată mare de funcţionare.
  Cele mai bune calităţi pentru înregistrare video se întâlnesc la modelul BlackBerry 9320, în timp ce modelul Sony Xperia U are cea mai mare calitate a sunetului, fiind recomandat pentru vizionarea de filme şi videoclipuri pe platforme online precum YouTube.
Nokia 610 Lumia, care are instalat sistemul de operare Windows Phone 7.8, are o interfaţă uşor de înţeles şi folosit, iar procesorul puternic ajută la funcţionarea rapidă a telefonului. În plus, modelul este dotat cu aplicaţia Office 365, care înseamnă un acces simplu de pe telefon direct la email, calendar, contacte şi alte documente partajate", a explicat Radu Boanca – The PhoneGeeks.
Ambele modele de telefoane dual sim, Allview Alldro P5 Dual Sim şi Sony Xperia Tipo Dual Sim, care au instalată ultima versiune a sistemului de operare Android 4.0, prezintă un design atractiv şi, de asemenea, calitatea sunetului şi imaginii sunt ridicate.
Aplicaţiile mobile, cea mai ieftină metodă pentru personalizarea telefonului
Aproape orice smartphone, indiferent de sistemul de operare, permite instalarea de aplicaţii mobile, prin care utilizatorii îşi pot personaliza cel mai uşor şi de cele mai multe ori gratis telefonul mobil.
„Utilizatorii au la dispoziție în magazinele virtuale o mulţime de aplicaţii pe care le pot instala pentru personalizarea telefonului. Spre exemplu, cele din seria Go, precum Go Launcher Ex, Go Locker, Go Contacts Ex, Go SMS Pro, care prezintă o serie întreagă de teme, pentru toate preferințele. Mai există seria de aplicaţii Launcher, ca Nova Launcher, Apex Launcher, ADW Launcher, prin care utilizatorii pot schimba temele telefoanelor sau icon-urile acestora", a completat Radu Boanca.
Printre cele mai utilizate aplicaţii pe plan local pentru personalizarea telefoanelor mobile se numără Beautiful Widgets, pentru modificarea icon-urilor de vreme, ceas, calendar sau inserarea de toggle buttons pentru funcţiile cele mai folosite, dar şi platforma Zedge, de unde utilizatorii îşi pot descărca gratuit sonerii şi wallpaper-e pentru personalizarea telefonului. De asemenea, şi Flikie Wallpapers HD este o aplicaţie mobilă foarte populară pe plan local.

Sursa : http://www.economica.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu