marți, 13 noiembrie 2012

A fost descoperită o soluţie simplă ce permite reducerea considerabilă a consumului de energie electrică


O echipă de oameni de ştiinţă specializaţi în vederea umană au descoperit o metodă simplă prin care putem obţine o reducere considerabilă a consumului de energie – prin schimbarea ritmului în care „pâlpâie” becurile.
Dacă sursele artificiale de lumină ar fi aprinse pentru 67 de milisecunde, stingându-se apoi pentru aproximativ 10 milisecunde şi aprinzându-se la loc, ciclul ar fi realizat prea repede pentru a putea fi observat de ochiul uman, spun oamenii de ştiinţă. Conform cercetătorilor, creierul uman ar percepe suficient contrast încât obiectele din jurul său să pară luminate intens.
Cercetătorii de la Barrow Neurological Institute din Phoenix, SUA şi de la Universitatea din Santiago de Compostela, Spania, afirmă că folosirea acestui ritm în toate sursele de lumină artificială ar permite un consum de energie electrică cu 13% mai mic, fără a duce la vreo pierdere perceptibilă a calităţii luminii.
Adoptarea pe scară largă a acestui ciclu ar duce la economii considerabile, subliniază cercetătorii, ţinând cont că în SUA aproximativ 22% din totalul energiei electrice consumate se foloseşte pentru a ţine becurile aprinse.

Sursa : http://www.descopera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu