marți, 23 octombrie 2012

O viaţă fără pâine: intoleranţa la gluten


E o boală chinuitoare, care, după unele estimări pesimiste, afectează aproximativ un om din 100. Pentru cei atinşi de acestă maladie, pâinea - pâinea noastră cea de toate zilele - e o adevărată otravă. Nu numai că le este refuzată plăcerea consumului a numeroase alimente, dar au parte şi de suferinţe organice mari, cu tot felul de manifestări neplăcute. Nu pot trăi decât mâncând o dietă specială, dificil de procurat pentru foarte mulţi dintre ei. Suferinţa lor se numeşte celiachie - sau boală celiacă -, deşi lumea o desemnează, în general, cu numele cauzei care provoacă aceste probleme: intoleranţă la gluten. În era contemporană, în care am reuşit să găsim rezolvări pentru un mare număr de boli grave, care sunt perspectivele celor ce suferă de această maladie? Există vreo speranţă?
Ceea ce numim gluten este componenta proteică a boabelor unor cereale precum cele trei enumerate mai sus. Glutenul este, în realitate, un amestec de proteine - glutenina şi gliadina, cea din urmă fiind responsabilă de apariţia bolii celiace. Glutenul este o componentă importantă a cerealelor ca aliment: asigură un aport proteic în dietă şi este, mai cu seamă, important când e vorba despre transformarea cerealelor în pâine: glutenul e cel care dă elasticitate aluatului, îl ajută să crească sub acţiunea drojdiilor şi dă pâinii consistenţa ei specifică. Cerealele care conţin gluten sunt, de aceea, numite panificabile; aşa se explică de ce din grâu şi secară (ba chiar şi din orz, la nevoie) se poate face pâine, în vreme ce din orez şi porumb, nu: orezul şi porumbul nu conţin gluten. 
Celiachia are, de multe ori, un substrat genetic (la majoritatea celor ce suferă de celichie se regăsesc anumite variante ale unor gene), dar genetica nu este singurul aspect implicat. Opinia curentă în rândul specialiştilor este că această boală este una polifactorială: în ea sunt implicaţi mai mulţi factori de ordin genetic şi există şi alţi factori favorizanţi, care fac ca boala să se manifeste la o anumită persoană. În esenţă, ea este o boală autoimună, asociată cu o reacţie anormală a sistemului imunitar, reacţie declanşată de anumite fracţii proteice din gliadină. Sunt implicate în mod special trei peptide (lanţuri scurte de aminoacizi, care prin asociere formează lanţurile lungi ce reprezintă moleculele de proteină). Sub acţiunea unei enzime numite transglutaminază tisulară, aceste proteine sunt modificate şi declanşează un răspuns „dur” din partea sistemului imunitar, la nivelul intestinului subţire, unde apare o reacţie inflamatorie. Aceasta afectează vilozităţile intestinale - acele mărunte formaţiuni digitiforme, ca nişte „perişori”, care căptuşesc mucoasa intestinului subţire - care au un rol esenţial în absorbţia substanţelor nutritive, astfel încât procesul absorbţiei nu se mai poate desfăşura normal.
Boala se poate manifesta cu diferite grade de severitate. În cazurile grave, copiii născuţi cu această afecţiune prezintă, de îndată ce încep să consume alimente ce conţin gluten, simptome severe, precum diaree (de culoare deschisă şi cu un aspect grăsos tipic - steatoree -, datorită malabsorbţiei grăsimilor, care sunt astfel eliminate în scaun) şi scădere în greutate sau întârziere în creştere. Mulţi pacienţi se plâng de simptome asociate cu aparatul digestiv: diaree, dureri abdominale, balonare, uneori ulcere bucale (leziuni pe mucoasa gurii). În formele mai uşoare, simptomele sunt mai subtile şi nu neapărat legate de intestin; de exemplu, unii dintre adulţii care suferă de celiachie în formă moderată pot avea doar o stare de oboseală, de lipsă generală de energie şi un oarecare grad de anemie.
În lipsa unor măsuri, intoleranţa la gluten duce, cu timpul, la afectarea mucoasei intestinului. Odată deteriorate vilozităţile intestinale, absorbţia se face defectuos. Pe de o parte, aceasta este cauza diareei severe de care suferă mulţi dintre bolnavii de celiachie; pe de altă parte, faptul că o mare parte din substanţele nutritive, vitaminele, mineralele, în loc să fie absorbite în corp, sunt eliminate duce, cu timpul, la carenţe grave ale organismului. Oasele se fragilizează, apare osteoporoza şi creşte riscul de fracturi; bolnavii de celiachie au adeesea probleme de fertilitate şi au, de asemenea, un risc mai mare de a suferi de cancer al intestinului. În timp, se poate instala tabloul unei malnutriţii grave, care îşi pune amprenta pe întreaga funcţionare a organismului. 
Maladia nu este vindecabilă, dar există o metodă - singura, deocamdată - de a evita efectele ei distructive: dieta fără gluten. Din păcate, e uşor de spus, dar mult mai greu de făcut. Metoda este, ce-i drept, eficientă: renunţarea la alimentele care conţin gluten duce la dispariţia simptomelor supărătoare, iar starea de sănătate se restabileşte la un nivel satisfăcător. Teoretic, metoda e simplă, însă aplicarea ei practică nu mai merge atât de uşor: pe de o parte, glutenul este atât de prezent, în mii de alimente  dintre  cele mai obişnuite, încât e realmente dificil de evitat; pe de altă parte, multe dintre alimentele special preparate fără gluten (de pildă produsele de panificaţie fără gluten) sunt mai scumpe decât variantele lor obişnuite, astfel încât problema capătă şi o dimensiune economică deloc neglijabilă.
La ora actuală vaccinul este testat într-un prim studiu clinic de mică amploare, pe cca. 100 de pacienţi, în SUA, Australia şI Noua Zeelandă. Firma producătoare şi-a anunţat intenţia de a-l comercializa peste 3 sau 4 ani, dacă rezultatele testelor vor fi bune. Şi, cu toate că unii specialişti, ca Sarah Sleet, director executiv al organizaţiei britanice Coeliac UK (care a finanţat în parte cercetările asupra vaccinului) consideră că 3-4 ani reprezintă un ţel prea ambiţios şi cred că va fi nevoie de mai mult timp, ideea unui vaccin care să pună capăt problemelor grave de sănătate produse de boala celiacă este o rază de speranţă la orizontul aşteptărilor milioanelor de oameni care, astăzi, se tem de ravagiile pe care le-ar putea face chiar şi o bucată mică de pâine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu