joi, 25 octombrie 2012

Kingston oferă un stick de memorie pe care poţi instala Windows 8


După ce Western Digital a prezentat un hard disk portabil cu certificare Windows To Go, iată că şi cei de la Kingston se alătură cu o ofertă proprie, venită sub forma unui stick de memorie USB Flash de 128 GB ce poate găzdui o instalare portabilă de Windows 8.
Kingston DataTraveler Workspace USB Flash Drive Kingston DataTraveler Workspace USB Flash Drive

Cu numele complet Kingston DataTraveler Workspace USB Flash Drive, produsul ia forma unui dispozitiv de stocare USB 3.0 şi promite performanţe apropiate unui SSD.
Kingston propune noul stick de memorie îndeosebi administratorilor IT, recomandând folosirea sistemului Windows 8 Enterprise pentru obţinerea unui spaţiu de lucru securizat, ce poate fi accesat de pe orice PC. Protejarea datelor împotriva accesării neautorizate este asigurată folosind tehnologie BitLocker, responsabilă de criptarea spaţiului de stocare. Tehnologia Trusted Bootoferă protecţie pentru fişierele de sistem accesate la pornirea sistemului de operare, iar integritatea datelor cu care lucrăm este garantată de un mecanism ce asigură protecţie împotriva deconectării accidentale din portul USB, permiţând reconectarea fără consecinţe nedorite într-un interval de maxim 60 secunde.
Kingston DataTraveler Workspace USB Flash Drive este compatibil cu PC-uri certificate pentru Windows 7 şi Windows 8 şi este disponibil în versiuni cu 32 GB, 64 GB şi 128 GB capacitate de stocare. Vitezele maxime de transfer anunţate pentru operaţiuni de scriere/citire ating 250 MB/s, cu condiţia folosirii variantei de capacitate 128 GB şi conexiune USB 3.0.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu