miercuri, 3 octombrie 2012

Invenţie inedită: cuţitul care taie o picătură de apă în două jumătăţi (VIDEO)


A tăia o picătură de apă în două pare o sarcină imposibilă, similară celor solicitate lui Hercule în miturile greceşti.
Acum, un cercetător american a arătat că acest lucru este posibil şi fără a apela la un instrument magic. Antonio Garcia de la Arizona State University a creat alături de colegii săi un cuţit superhidrofob care poate „tăia” o picătură de apă în două, invenţia sa având potenţiale folosiri în cercetările biomedicale.
Materialele superhidrofobe sunt extrem de rezistente la umiditate, forţând picăturile de apă să formeze o sferă pe suprafaţa lor. 
Echipa coordonată de Garcia a pus o picătură de apă pe o lamelă acoperită cu Teflon superhidrofob, ţinând picătura în loc cu ajutorul a două fire. Apoi, cercetătorii au creat mai multe cuţite – unele din polietilenă, altele din zinc – pe care le-au tratat nitrat de argint şi cu o soluţie superhidrofobă denumită HDFT.
Atunci când au apropiat lama cuţitului spre picătură, aceasta s-a împărţit în două picături, fiecare ataşată de firul care o ţinea în loc. Atunci când cuţitul era ridicat, picăturile se reuneau, devenind una singură.
Cercetătorii afirmă că posibilitatea de a tăia picăturile de apă în două părţi distincte va permite separarea proteinelor amestecate în fluide biologice, ceea ce va facilita analizarea acestora mai repede şi mai eficient.
Iată cum funcţionează cuţitul care taie apa în două:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu