sâmbătă, 27 octombrie 2012

Cum poţi salva MP3-uri din clipurile de pe YouTube


Printre milioanele de filmuleţe de pe YouTube găseşti şi foarte multă muzică. Clipuri muzicale mai precis. Clipuri pe care le poţi viziona în mod normal pe site sau... le poţi extrage coloana sonoră. Adică, pe şleau, poţi salva melodiile în format MP3 şi le poţi asculta oricând pe calculator sau pe player-ul tău MP3.
În principiu, există două modalităţi prin care poţi salva sunetul clipurilor de pe YouTube în format MP3: cu ajutorul unui site sau folosind un program. Şi o să aleg câte un exemplu din fiecare.
Metoda comodă
Ceea ce numesc eu metoda comodă este prima varianta, cea a unui site. Comodă pentru că nu trebuie să instalezi niciun program pe calculator. Există mai multe site-uri care pot salva coloana sonoră a clipurilor de pe YouTube. Unul dintre acestea este ListenToYouTube.com.
Operaţiunea este cât se poate de simplă: copiezi link-ul paginii de YouTube care conţine clipul (link care arată în genul http://www.youtube.com/watch?v=_EcX4OtLWVs), dai paste în câmpul deasupra căruia scrie Enter YouTube URL şi apeşi butonul Go. După aceasta trebuie să aştepţi extragerea sunetului şi salvarea sa în format MP3. Când s-a încheiat procesul de conversie va apărea unlink de download prin care poţi salva MP3-ul pe calculatorul tău.

Este posibil să nu meargă la toate clipurile sau să nu meargă în anumite perioade. Am testat de mai multe ori ListenToYouTube.com şi am întâlnit cazuri în care mergeau toate clipurile fără probleme. Alteori însă, par să fie probleme cu acest serviciu şi să nu funcţioneze.
Alte site-uri care pot slava sunetul clipurilor de pe YouTube în format MP3:
http://www.vid2mp3.com/
http://www.flvto.com/
http://vixy.net/
În afară de faptul că operaţiunea nu este întotdeauna încununată cu succes, această metodă mai are un dezavantaj. Nu ai control asupra calităţii MP3-ului. De exemplu, ListenToYouTube.com, realizează codarea la doar 64kbps.
Metoda sigură
Metoda care îţi oferă certitudinea conversiei şi totodată îţi salvează melodia la o calitate bună este cea dată de o aplicaţie software. Evident că şi aceasta poate fi realizată de mai multe programe. Eu m-am oprit la unul gratuit şi uşor de folosit. Se numeşte Free Studio Manager şi poate fi descărcat de aici.
Programul poate realiza conversia mai multor formate audio şi video, inclusiv salvarea clipurilor de pe YouTube ca MP3. În fereastra principală a aplicaţiei dai click pe link-ul Free YouTube to MP3 Converter. Înainte de a ajunge în fereastra de conversie este posibil să-ţi mai apară o fereastră care fie te invită să traduci interfaţa programului, fie te anunţă că Free Studio Manager nu conţine Spyware.

În fereastra de conversie apeşi butonul Add URLs pentru a da paste link-ului de la pagina care conţine clipul. În aceeaşi fereastră, mai jos, trebuie să selectezi directorul în care se va slava MP3-ul. Puţin şi mai jos poţi selecta calitatea finală a MP3-ului. Ai de ales între 96, 128, 192 şi 256 kbps. De reţinut că această setare are sens doar dacă sunetul clipului este şi el la o calitate ridicată. Adică degeaba alegi tu 256 kbps din program daca sunetul clipului de pe YouTube este la doar 96 kbps. După ce ai făcut aceste setări, apeşi butonul Download şi aştepţi încheierea procesului.

Înainte de a aplica acest truc trebuie să ţii cont de faptul că Google nu permite, prin termenii legali, descărcarea clipurilor de pe YouTube. Chiar dacă salvarea acestor clipuri se face la scară largă, operaţiunea amintită este contrară termenilor impuşi de Google. Acest articol nu este o încurajare în acest sens ci are doar rol informativ.

2 comentarii:

  1. Îmi place folosirea instrumentelor de conversie pe YouTube, cum ar fi youtubeconverter

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt folosind un convertor de la youtube mp3, mp4 și descărcați videoclipuri youtube 1080 care este youtubeconverter.to. Ar trebui să încercați să o utilizați, v-am spus că nu veți fi dezamăgiți de ceea ce vă oferă acest instrument. Eu folosesc adesea youtubeconverter.to pentru a converti youtube mp4, acesta este un instrument excelent care este ușor de utilizat și foarte util.

    RăspundețiȘtergere