joi, 4 octombrie 2012

Avem nevoie de roci marţiene. Cum procedăm?


Deşi studiile în vederea unei viitoare misiuni cu echipaj uman pe Marte sunt în plină desfăşurare, nu vom ajunge acolo foarte curând, aşa că oamenii de ştiinţă se gândesc la modalităţi de a aduce planeta Marte aici - sub forma unor mostre de sol şi roci care, analizate, să ne „spună” mai multe despre Planeta Roşie.
NASA a reunit un colectiv de savanţi, Mars Program Planning Group, care studiază, în prezent, metode de a aduce pe Pământ, în următorii 20 de ani, mostre colectate de pe Marte, ceea ce ar permite oamenilor de ştiinţă să analizeze compoziţia solului şi să caute indicii ale existenţei vieţii în trecut pe Planeta Roşie.
Echipa analizează diferite metode propuse, urmând ca NASA să o aleagă pe cea mai promiţătoare, probabil în februarie anul viitor.
 
Una dintre opţiuni implică utilizarea unui vehicul dotat cu un dispozitiv care va lansa capsule cu mostre în spaţiu, de unde acestea vor fi colectate şi aduse pe Pământ; această metodă implică lansări multiple, deoarece lansările de vehicule spaţiale spre Marte pot avea loc doar la intervale de aproximativ 26 de luni, când planetele sunt aliniate într-un anumit mod, astfel încât s-a propus, în acest caz, lansarea separată a landerului (vehiculul care va asoliza pe Marte) şi a colectorului de mostre (vehiculul spaţial care va „aduna” mostrele din spaţiu).
 
O altă opţiune este realizarea misiunii „dintr-o dată”, într-o singură etapă, lansând simultan - sau la intervale foarte scurte - toate vehiculele implicate, dar această metodă implică nişte costuri foarte mari într-o perioadă scurtă de timp şi ar putea fi imposibilă pentru NASA.
 
Orlando Figueroa, şeful Mars Program Planning Group, a subliniat că fiecare opţiune are avantajele şi dezavantajele ei; important este faptul că discuţiile şi analizele oferă perspective multiple asupra problemei, în funcţie de buget, posibilităţi de colaborare, tehnologiile disponibile etc.
 
O altă propunere sugerează trimiterea mai multor rovere  - de genul lui Curiosity - pe Marte, pentru a cerceta un număr mare de locuri de pe suprafaţa planetei, urmând ca NASA să aleagă cele mai bune mostre şi să le trimită „acasă”. Având în vedere că ar fi vorba despre un proiect foarte costisitor, această metodă ar mări şansele de a găsi urme de viaţă marţiană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu