vineri, 31 august 2012

Samsung Ativ S - Windows Phone 8 pe ecran HD


  Târgul IFA de la Berlin se potriveşte excelent pentru prezentarea primelor terminale cu Windows Phone 8. Unul dintre primii producători veniţi la rampă cu telefoanecompatibile este Samsung. Ativ S este primul lor model cu noul sistem de operare de la Microsoft şi se poate spune că face o impresie bună. Mai jos găsiţi lista cu principalele specificaţii ale lui Ativ S.

  • Ecran: 4.8”, 720x1280, Super AMOLED, Gorilla Glass 2
  • Sistem de operare: Windows Phone 8
  • Chipset: Qualcomm
  • Procesor: 1,5 GHz, dual core, Krait
  • RAM: 1 GB
  • Memorie internă: 16/32 GB
  • Card: microSD
  • Cameră foto: 8 MP, autofocus
  • WiFi: 802.11a/b/g/n
  • Bluetooth: 3.0
  • Altele: NFC, cameră frontală 1,9 MP
  • Baterie: 2.300 mAh
  • Dimensiuni: 137 x 70,5 x 8,7 mm
  • Greutate: 135 g

Cam aşa arată un smartphone de top cu Windows Phone 8. Samsung Ativ S aduce sistemul de operare pe un ecran cu rezoluţie mare. Chipset-ul de la Qualcomm promite să fie foarte rapid, mai ales când motorizează un sistem ceva mai puţin pretenţios decât Android. Carcasa ar trebui să fie din plastic, la fel ca la ultimele modele Samsung. Zona camerei foto principale aduce puţin cu designul lui Galaxy S III.

Samsung Ativ S dispune de un buton fizic pentru camera foto şi un difuzor, situat în spate, sub o grilă din aluminiu. Butonul fizic de sub ecran are a acum noua siglă Windows. Bateria are o capacitate mare, însă se potriveşte cu cea a altor modele de top de pe piaţă. Din păcate, preţul şi data de intrare pe piaţă a lui Samsung Ativ S sunt au fost anunţate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu