miercuri, 7 martie 2012

Windows 8 Consumer Preview - primele impresii


Prima versiune publică de testare a noului sistem Windows 8 ne arată că Microsoft este hotărât să pătrundă în lumea tabletelor şi o va face chiar dacă prin asta riscă să nemulţumească un număr deloc neglijabil de utilizatori, obişnuiţi cu modul tradiţional de organizare şi funcţionarea sistemului de operare Windows, aşa cum l-au cunoscut în ultimii 25 de ani.
După cum şi cifrele de vânzări o arată, Windows 7 este un real succes pentru Microsoft, iar asta se datorează într-o bună măsură modului de organizare simplu şi elegant în care este prezentată interfaţa Windows utilizatorilor de sisteme PC, fie ele în versiune desktop sau laptop. Mulţi dintre cei ataşaţi de modul în care se prezintă actualul sistem Windows 7 ar putea replica spunând că dacă ceva nu este stricat, atunci nu trebuie reparat.
Din păcate în contextul actual, sistemele desktop PC şi laptopurile tradiţionale au rămas doar o specie dintr-un ecosistem mult mai mare, în care nou venitele tablete ajung rapid să ocupe un loc fruntaş printre preferinţele utilizatorilor. Drept urmare, sistemul de operare Windows în forma sa adaptată strict pentru configuraţiile cu mouse şi tastatură a ajuns la un blocaj, fiind incapabil să ofere utilizatorilor de tablete un mediu de lucru potrivit. Oricine are ocazia să testeze o tabletă cu sistem de operare Windows 7 poate ajunge rapid la această concluzie.
Microsoft are astfel dificila sarcină de a construi o punte între lumea PC-urilor şi cea a tabletelor, una care pe cât posibil să nu pună în dezavantaj niciuna dintre cele două categorii de dispozitive. Aşa cum este şi normal, Microsoft a ales drept referinţă pentru designul noii versiuni Windows platforma Windows Phone, sistemul de operare creat special pentru telefoane inteligente.
Ajungem astfel să vedem că prima versiune Windows adaptată pentru ecrane touch pare să aibă, la o primă impresie, mai multe lucruri în comun cu lumea telefoanelor inteligente decât cea a PC-urilor:
După pornirea sistemului de operare suntem întâmpinaţi cu un veritabil Lock Screen, activat printr-un gest swipe pe ecranul touch, sau trăgând cu ajutorul mouse-ului în sus de imaginea afişată. Ca şi pe un smartphone cu Windows Phone 7, aici putem afla data şi ora exactă, respectiv numărul de mesaje text şi email primite.
În loc de familiarul Start Menu avem un ecran de start afişat în mod maximizat. La rândul său optimizat pentru interacţiune directă prin interfaţa touchscreen, ecranul de start este umplut cu panouri rectangulare de mari dimensiuni, care alături de numele aplicaţiei conţin şi informaţii actualizate referitoare la conţinutul acestora. Spre exemplu, putem afla rapid ce mesaje email am primit, titlurile celor mai noi ştiri sau starea vremii, fără a fi nevoie să deschidem efectiv vreo aplicaţie.
Lista cu aplicaţiile deschise este activată cu un gest swipe în partea stângă a ecranului, iar în cu un gest similar aplicat în partea dreaptă avem acces la un panou ce combină funcţionalitatea unui Start Menu, centru de notificări şi Control Panel.
Sub interfaţa Metro cu aspect străin utilizatorilor obişnuiţi cu PC-ul clasic găsim totuşi o temă Windows cât se poate de normală, condimentată ce-i drept cu unele arome de Office 2010. Avem parte de un task bar în stilWindows 7 (dar fără buton Start), manager de fişiere în stil Windows Explorer, desktop cu icon-uri pentru aplicaţii şi un Control Panel asemănător celui din Windows 7.
Componenta Windows Explorer prezintă însă multe modificări, aduse în special pentru utilizatorii de ecrane touch. Astfel, ascunse într-un sistem de ribbon-uri găsim icon-uri pentru cam toate operaţiile de bază, reprezentate vizual pentru accesarea directă din interfaţa touch. Utilizatorii de sisteme PC pot lăsa minimizat acest set de unelte, folosind ca şi până acum mouse-ul şi tastatura pentru activităţile de bază, cum ar fi selectarea şi mutarea grupurilor de fişiere.
Compatibilitatea cu aplicaţiile actuale
Oricât de străin ar părea la suprafaţă, nu trebuie să uităm că Windows 8 este creat pe fundaţiile Windows 7, la rândul său o versiune îmbunătăţită de Windows Vista. Funcţionarea aplicaţiilor existente este astfel ca şi garantată, iar jocurile PC nu fac excepţie. Trebuie ştiut că accesul la interfaţa Metro este rezervat exclusiv aplicaţiilor create pentru aceasta, restul fiind comutate automat în mediul Windows clasic. Trecerea între cele două medii de lucru este realizată în mod automat, fără intervenţii din partea utilizatorului.
Din păcate la fel ca şi sub Windows 7, interfaţa Windows clasică nu este forte prietenoasă utilizatorilor de tablete, astfel că pentru o experienţă confortabilă pe tabletele echipate cu Windows 8 este necesară actualizarea colecţiei de aplicaţii la versiuni compatibile cu interfaţa Metro.
Microsoft oferă la pachet cu ediţia Windows 8 Consumer Preview o selecţie limitată de aplicaţii Metro, majoritatea încă în stadiu de concept, dar funcţionale. Aplicaţiile Metro şi cele clasice pot fi rulate simultan, afişate una lângă cealaltă pe ecran.
Probleme de stabilitate şi experienţa în ansamblu
Fiind încă într-un stadiu timpuriu de dezvoltare, Windows 8 Consumer Preview suferă de pe urma blocajelor ocazionale, funcţionalitate incompletă in aplicaţii şi interfaţă.
Perechea formată din noua interfaţă Metro şi interfaţa Windows clasică este una interesantă şi cu mult potenţial, mai ales din perspectiva unui utilizator de tabletă.
Din faţa tastaturii unui PC remarc însă o acută risipă a spaţiului disponibil pe ecran, ocupat de o interfaţă Metro cu elemente grafice supradimensionate, ce umplu tot spaţiul util lăsat până acum la discreţia aplicaţiilor deja deschise pe desktop.
Ca şi utilizator Windows 7, obişnuit cu aspectul minimalist şi gruparea strânsă a aplicaţiilor găzduite în Start Menu, am întâmpinat unele probleme de acomodare cu interfaţa Metro. Spre deosebire de Start Menu, ecranul de start în stil Metro necesită mişcări ample din mouse pentru a fi parcurs, iar organizarea dispersată a listelor de aplicaţii şi butoane îngreunează găsirea informaţiilor dorite.
De asemenea, modul în care interfaţa Metro ocupă întreg ecranul ori de câte ori am nevoie să deschid o aplicaţie, are efectul de a fragmenta experienţa oferită în utilizare, dându-mi senzaţia că sunt întrerupt din lectura documentului Word pe care îl editez, sau sesiunea de web browsing aflată în desfăşurare. Unul din meritele unui Start Menu cât mai compact este acela de a nu întrerupe în mod sesizabil activitatea curentă, fie că vorbim de citirea unui document text, sau vizionarea unui film pe You Tube. Din acest punct de vedere, păstrarea unui flux de lucru neperturbat este dificilă cu interfaţa Metro, mai ales atunci când nu avem la dispoziţie aplicaţii Metro native.
Aceste fiind spuse, trebuie să admit că interfaţa Metro are unele avantaje, fiind mai uşor de învăţat şi folosit pentru cineva care nu a mai utilizat până acum un PC sau tabletă. Poate cea mai importantă calitate a interfeţei Metro este faptul că reuşeşte să ascundă foarte bine partea tehnică a sistemului de operare, oferind un mediu uşor de utilizat şi intuitiv, din care putem îndeplini rapid sarcini cum ar fi verificarea mesajelor email, web browsing şi alte activităţi multimedia. Când trecem la activităţi mai serioase, ce presupun lucrul simultan cu mai multe aplicaţii şi colecţii de fişiere, ne vedem puşi în situaţia de a schimba în mod radical modul în care ne organizăm şi interacţionăm cu PC-ul.
Călcâiul lui Achile pentru versiunea actuală Windows 8 Consumer Previeweste faptul că încearcă să impună acceptarea acestor schimbări într-un mod forţat, pentru toţi utilizatorii, eliminând cu totul clasicul Start Menu din structura sistemului de operare şi înlocuind-ul cu alternativa Metro. Lipsiţi de posibilitatea de a alege soluţia care li se potriveşte cel mai bine, unii utilizatori ar putea să respingă pur şi simplu noul sistem de operare în favoarea unui mediu de lucru familiar.
Posibilitatea de a folosi după bunul plac interfaţa Metro şi clasicul Start Menu ar putea uşura considerabil perioada de acomodare cu Windows 8, menţinând totodată productivitatea la un nivel optim. Din păcate Microsoft a decis pentru moment să nu ofere utilizatorilor libertatea de a alege, dorind probabil să urmărească reacţia acestora la noua interfaţă Metro, decizând mai târziu ce modificări trebuie aduse versiunii finale de Windows 8.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu